Motivarea judecătorilor. Pedeapsă cu suspendare pentru Huidu deoarece îşi poate îndrepta comportamentul. Pentru reeducare s-a mărit pedeapsa la 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şerban Huidu a primit patru ani cu suspndare FOTO Adevărul

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis să nu-l trimită pe Şerban Huidu după gratii pentru că „este la prima abatere penală, este instruit şi îşi poate îndrepta comportamentul”. Aşa se arată în motivarea judecătorilor de a-l condamna pe Huidu la 4 ani de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutier în care au murit trei oameni, dată luni publicităţii.

De asemenea, faptul că Huidu a arătat de nenumărate ori regretul faţă accidentul produs în octombrie 2011 a contat în luare deciziei magistraţilor Curţii de Apel Braşov de a-l condamna la închisoare cu suspendare.

Magistraţii au decis că pentru „reeducarea inculpatului” este necesară majorarea pedepsei lui Şerban Huidu deoarece acesta a mai primit în trecut sancţiuni pentru încălcarea Legislaţiei Rutiere. 

„Coroborând circumstanţele reale şi personale se constată că pedeapsa aleasă de prima instanţă este inaptă să asigure realizarea scopului pedepsei pentru reeducarea inculpatului fiind necesară majorarea acesteia la patru ani închisoare”, se arată în motivare.

De asemenea, judecătorii au mai precizat că „la individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de fond (Judecătoria Braşov - n.r.) a apreciat greşit asupra gradului de pericol social concret al infracţiunii comise şi a acordat o pondere mult prea însemnată faptului că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, că a recunoscut fapta şi că se bucură de o bună reputaţie”.

În motivarea Curţii de Apel Braşov se mai arată că executarea unei pedepse în regim privativ de libertate, solicitată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi de către familiile victimelor accidentului provocat de Huidu, „apare ca o măsură excesivă faţă de circumstanţele personale ale inculpatului”.

„Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, să se adapteze normelor de convieţuire socială înţelese în sens larg. Or, analizând sub acest aspect cauza dedusă judecăţii, Curtea nu poate să nu observe faptul că inculpatul este la prima confruntare cu rigorile legii penale, că este o persoană bine integrată social, instruită şi cu un potenţial ridicat de reconsiderare a conduitei sale; toate aceste împrejurări coroborate cu recunoaşterea şi regretul comiterii faptei, cu conduita procesuală adoptată determină instanţa de recurs să constate că nu se impune executarea pedepsei prin detenţie efectivă, modalitatea neprivativă de libertate fiind cea mai potrivită pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal”, se mai arată în motivarea sentinţei Curţii de Apel Braşov.

Conform sentinţei, Şerban Huidu este obligat ca pe durata termenului de încarcerare de şase ani să se supună mai multor  măsuri de supraveghere, precum să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Următoarea infracţiune comisă de Huidu îl trimite după gratii

De asemenea, pe durata pedepsei, lui Huidu îi este interzis să conducă vreun autovehicul, iar în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni, el va ajunge după gratii.

Instanţa a dispus prelevarea probelor biologice de la Şerban Huidu pentru a introduce profilul său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (SNDGJ), după rămânerea definitivă a condamnării.

Introducerea în baza de date SNDGJ este făcută pentru a servi la prevenirea şi combaterea unor categorii de infracţiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism, potrivit motivării sentinţei.

Pe 16 octombrie 2011, Şerban Huidu se deplasa cu maşina persoană, în care se aflau şi soţia şi copilul lor, spre Braşov, iar la ieşirea din localitatea Timişul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat pe contrasens şi a izbit autoturismul în care se aflau trei persoane. Acestea din urmă au murit.

În urma acestui accident, Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în mai 2012. 

Pe 29 iunie 2012, realizatorul de televiziune a fost condamnat de Judecătoria Braşov la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Familiile victimelor accidentului au făcut recurs la decizia judecătorilor, aceştia cerând pedeapsa cu închisoarea pentru Huidu. Pedeapsa a fost mărită însă de magistraţii Curţii de Apel la 4 ani de închisoare

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat