Motivare. De ce a fost condamnat Cristian Popescu Piedone în dosarul „Colectiv”. Cum explică instanţa reducerea pedepsei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, Adina Pretoria Dumitrache şi Viorel Andrei Iugan, au explicat pe larg motivarea condamnării lui Cristian Popescu Piedone la 4 ani de închisoare în dosarul „Colectiv”, dar şi motivul pentru care pedeapsa iniţială a fostului edil a fost redusă considerabil.

„Practic s-a dat autorizaţie de funcţionare unui club care nu avea autorizaţie de incendiu şi nici nu avea în concret implementate măsuri adecvate de securitate la incendiu, aspecte care, prin suprapunerea unor alte acţiuni şi inacţiuni ale altor inculpaţi din prezenta cauză, pentru care inculpatul (Cristian Popescu Piedone – n.r.) nu răspunde, au condus la un incendiu cu consecinţe tragice”, este paragraful care motivează, în esenţă, condamnarea lui Piedone, potrivit G4 Media

Judecătorii au conchis că primarul trebuia sa cunoască şi să aplice toată legislaţia primară şi secundară în vigoare la acea dată şi, în plus, potrivit instanţei, Piedone nu putea invoca în apărarea sa faptul că o decizie a Consiliului Local al Sectorului 4 nu stabilea expres că pentru emiterea autorizaţiilor de funcţionare e nevoie şi de autorizaţie PSI (prevenire şi stingerea incendiilor). „Curtea constată că autorizaţia de funcţionare putea fi eliberată doar în ipoteza în care comerciantul îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, respectiv acesta avea toate autorizaţiile şi avizele impuse de lege, inclusiv autorizaţia PSI”, motivează judecătorii

Cum s-a dat de gol Piedone

Potrivit sursei citate, judecătorii au arătat că edilul Cristian Popescu Piedone nu se putea apăra invocând faptul că nu cunoştea că era necesară autorizaţia PSI pentru ca primăria să emită autorizaţia de funcţionare a clubului, aşa cum prevedea legislaţia în vigoare, întrucât într-o declaraţie de presă dată de Piedone a doua zi după incendiu, edilul a precizat exact acest lucru.

„Necesitatea autorizaţiei PSI pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare a fost menţionată şi de primarul Cristian Popescu Piedone într-un interviu acordat a doua zi după incendiu (disponibil la adresa https://www.youtube.com/watch?v=uUVH6dnYx60–documentarul Colectiv, Negru pe alb, intervalul 2:30-2:44). Acesta a arătat că, «acordul de funcţionare însumează toate acordurile de la toate instituţiile abilitate să dea autorizaţiile de funcţionare: alimentaţie publică, norme PSI ş.a.m.d»”, arată judecătorii în motivare. 

„O persoană care spune clar, într-un interviu televizat, că pentru autorizaţia de funcţionare este nevoie de autorizaţia PSI nu poate susţine că nu ştia că dispoziţiile legale impun acest lucru”, au mai punctat magistraţii, potrivit publicaţiei citate.

Primarul are obligaţia de a verifica actele pe care le semnează

„Curtea este conştientă de amploarea activităţii pe care o desfăşoară un primar, fiind practic imposibil ca acesta să verifice îndeplinirea condiţiilor legale pentru toate documentele pe care le semnează. De altfel, necesitatea unei astfel de verificări justifică existenţa aparatului de lucru din subordinea primarului. Acest aparat de lucru, însă nu se substituie primarului, ci doar îl sprijină pe acesta în desfăşurarea atribuţiilor prevăzute de lege.

Rolul primarului nu este pur formal. Fiind învestit cu exerciţiul autorităţii de stat, acesta are obligaţia de a verifica, cel puţin prin sondaj, actele pe care le semnează. Primarul nu se poate apăra spunând că rolul lui este doar de a semna documente, verificarea şi asumarea răspunderii penale revenind în exclusivitate funcţionarilor din subordine.

Or, în concret, primarul Sectorului 4 Bucureşti nu făcea niciodată vreo verificare cu privire la actele depuse de solicitanţi, ci pur şi simplu, doar semna hârtiile care îi erau înaintate. (...) Nedesfăşurând nici măcar o verificare prin sondaj, inculpatul şi-a asumat riscul eliberării unei autorizaţii în mod ilegal”, au mai arătat judecătorii.

De ce instanţa i-a redus pedeapsa

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 ani de detenţie, după lungi deliberări ale instanţei, deşi pedeapsa iniţială îl trimitea pe fostul edil la închisoare pentru 8 ani şi 6 luni. 

„Inculpatului nu i se va aplica pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită deoarece punerea permanent în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a persoanelor, angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului în perioada ianuarie – 30 octombrie 2015 este imputabilă, într-o măsură considerabil mai mare, inculpaţilor Radu Antonina Şi Matei George Petrică, ofiţeri ISU care, constatând starea necorespunzătoare din perspectiva inexistenţei măsurilor de securitate la incendiu şi inexistenţa autorizatiei PSI, nu au sancţionat SC Colectiv Club SRL, nu i-au stabilit măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, nu au raportat existenţa acestei situaţii ce putea duce chiar până la sesizarea primăriei pentru închiderea clubului.

Fată de criteriile de individualizare arătate, Curtea va aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre mediul prevăzut de lege, respectiv 4 ani de închisoare apreciind acest cuantum ca suficient pentru realizarea scopului de prevenţie generală şi specială şi de reeducare al pedepsei”, au explicat judecătorii.

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Ouăle rezistă mult mai mult decât crezi în frigider, susțin experții. Care sunt semnele că s-au stricat și ar trebui aruncate
Zelenski va avea o întâlnire cu Donald Trump la Adunarea Generală a ONU