Mircea Radulian, INFP: A fost cel mai puternic seism din ultimii 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Radulian - Imagine de Arhivă

Directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, a declarat că seismul de magnitudine 5,8 produs în Buzău şi resimţit în Capitală este cel mai puternic din ultimii 14 ani, precizând însă că nu sunt semne privind un cutremur major curând.

„Da aşa este corect (este cel mai puternic cutremur din ultimii 14 ani -n.r.). Este un cutremur de adâncime în partea cea mai adâncă a judeţului Vrancea, la 151 de kilometri, este de magnitudine moderată calificăm noi, chiar dacă a fost ceva mai mare, el intră în categoria cutremurelor moderate care nu produc pagube. Sunt simţite, pot produce panică, dar nu au efecte deosebite. În general s-a simţit numai undă, cea mai puternică undă transversală care vine ceva mai târziu şi a durat cam 5 secunde aproximativ. A fost o mişcare scurtă", a declarat, pentru Mediafax, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian.
 

Acesta a precizat că este posibil ca următoarele zile să se mai înregistreze nişte replici ale cutremurului, însă scăzute în intensitate.

"Ca activitate, este un regim la care ne aşteptăm în Vrancea. În primul rând cutremure mici de 2-3, cam 15 pe lună aproximativ statistic, acestea vor fi în permanenţă. Cutremurele ceva mai mari, peste 4, mai rare, vor fi cam la interval de o lună, dar ele trebuie să înţelegeţi că pot să fie două într-o lună, câteva luni să nu fie, nu neapărat unul în fiecare lună. Anul acesta a fost o activitate mai slabă, anul trecut a fost o activitate normală. Cutremure mari, de peste 5, sunt mai rare, nu e obligatoriu să avem anul acesta, e posibil să nu avem niciunul, acestea sunt doar prognoze, iar un cutremur mare este foarte greu de prognozat. E posibil să apară cam oricâand, dar sunt rare. Poate fi peste 5 ani, peste 10 ani un cutremur peste 7 . Astea mari sunt rare, cam 2-3 pe secol . Acum suntem într o perioada mai liniştită, nu avem semne că va veni un cutremur mare foarte curând", a completat Radulian.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai