Video Minoră agresată sexual într-un autobuz din Capitală. Suspectul, un bărbat de 75 de ani, în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost reținut de polițiști, suspectat că ar fi agresat sexual o minoră de doar 13 ani. Fapta ar fi avut loc într-un mijloc de transport în comun din Capitală.

Bărbat de 75 de ani, suspect că ar fi agresat sexual o minoră în autobuz, arestat FOTO Captură Ecran

Potrivit unui comunicat oficial transmis de Poliția Capitalei, incidentul ar fi avut loc pe 24 iulie, atunci când oamenii legii au primit o sesizare în acest sens.

A profitat de imposibilitatea victimei de a se apăra

Polițiștii din cadrul Serviciului Agresiuni Sexuale au declanșat imediat cercetări, în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptei, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

În urma probelor adunate s-a stabilit că „bărbatul – aflat în același mijloc de transport în comun cu victima – ar fi profitat de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, în raport cu vârsta fragedă, și ar fi agresat-o sexual, prin atingerea în zonele intime”.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, fapta ar fi avut loc în autobuzul 117, în timp ce minora se deplasa între stațiile „Fabrica de Pâine” și „Mircea Vodă”.

Suspectul, în arest preventiv

În urma cercetărilor, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, bănuit de comiterea faptei. După identificarea suspectului, anchetatorii au emis un mandat de percheziție domiciliară pe numele acestuia, pus în aplicare în decursul zilei de joi, 7 august. Bărbatul a fost condus la sediul subunității de poliție pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 7 august 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și au reținut un bărbat, în vârstă de 75 de ani, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor”, se precizează în comunicat.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

VIDEO

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Agresiuni Sexuale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor.

Polițiștii fac prezizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului legal pentru administrarea probatoriului. Această activitate nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine