Ministrul Mediului: În continuare sunt mai multe maşini SH înmatriculate în România decât maşini noi. Tanczos Barna anunţă mărirea taxelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că în pofida "efortul uriaş" din punct de vedere financiar făcut de statul român prin implementarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, în România numărul maşinilor vechi nou înmatriculate este mai mare decât cel al autoturismelor noi.

El aminteşte că, la negocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Comisia Europeană a impus României să scoată din circulaţie, până în 2026, un sfert de milion de autovehicule vechi şi poluante, în acest context ministrul avansând ca soluţie majorarea unor taxe existente deja.

"În continuare sunt mai multe maşini second hand înmatriculate în România decât maşini noi, în ciuda efortului uriaş făcut anul acesta de minister şi de Administraţia Fondului pentru Mediu. Noi am pornit anul acesta cu 440 de milioane de lei buget pentru Rabla Clasic, faţă de 400, am avut o majorare de 10%. De atunci suntem deja la peste 600 de milioane de lei, adică peste 50% în plus faţă de anul trecut la Rabla Clasic şi am triplat la maşinile electrice bugetul. Bugetele s-au consumat, suspendăm Rabla în decembrie şi reluăm programul în februarie 2022. Deci degeaba investim noi foarte mult şi venim din partea statului cu acest sprijin către cei care cumpără maşini noi, dacă pe partea cealaltă înmatriculările se fac la liber. De aceea propun şi colegilor mei din coaliţie să avem în balanţă cele două măsuri: de stimul pentru maşinile noi şi de descurajare. Descurajarea se face ori prin majorare de taxe, ori prin taxă nouă. Guvernul a spus că nu vom introduce taxe noi, rămâne varianta ca anumite taxe existente, în cazul maşinilor vechi şi foarte poluatoare, să fie majorate. Noi va trebui să avem un parteneriat cu autorităţile publice locale, că acolo se plătesc taxele pe autoturisme şi să găsim o modalitate de a descuraja înmatricularea maşinilor mai vechi", a afirmat ministrul Mediului, miercuri seară, la B1 Tv. 

În acest sens, Tanczos Barna a arătat că Guvernul poate creşte plafonul până la care pot fi impuse taxele locale pentru autovehicule poluante. 

El a declarat că şi în luarea unei astfel de decizii autorităţile trebuie să aibă în vedere că există categorii de persoane vulnerabile, care nu îşi permit achiziţionarea unei maşini mai scumpe, din cauza situaţiei financiare, iar acestea vor avea nevoie de "mai mult sprijin" din partea statului.

Tanczos a susţinut însă că există şi oameni care pot cumpăra un autoturism nou, dar care preferă să circule cu autovehicule înalt poluante care au motoare foarte puternice pentru că "nu vor să meargă cu o maşină nouă de altă categorie, pentru că este sub nivelul de reprezentare".

Tanczos Barna a amintit că, la negocierea PNRR cu Comisia Europeană, România şi-a asumat ca până în anul 2026 să scoată din circulaţie 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani, aceasta fiind condiţia ca Ministerul Transporturilor să primească fonduri pentru construirea de autostrăzi.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul