Ministrul Justiţiei: „Din toamnă am putea înfiinţa tribunale comerciale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Cazanciuc este ministrul Justiţiei FOTO Adevărul

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, duminică, în cadrul emisiunii „După 20 de ani”, că speră ca din acest an să fie deschis, la Bucureşti, Tribunalul Comercial unde se vor judeca exclusiv cauze comerciale, scurtând astfel termenele proceselor.

„Un termen lung de soluţionare poate să blocheze o afacere. Cred că în momentul de faţă Justiţia are o datorie faţă de economie, care înseamnă tribunale specializate. Ideea e de a crea tribunale comerciale, cu judecători specializaţi. Cea mai mare problemă este în Bucureşti. Tribunalul Bucureşti soluţionează o treime din litigiile din întreaga ţară. Se dau deja termene în 2015 deocamdată. Am discutat cu premierul şi am un acord de principiu pentru a înfiinţa un astfel de tribunal în Bucureşti din această toamnă”, a spus Cazanciuc. 

Potrivit ministrului Justiţiei, un astfel de tribunal ar presupune un sediu nou, cu judecători şi grefieri specializaţi, însă, pentru început, se va folosi personalul deja existent.

Robert Cazanciuc a declarat că. în primă faza, va fi deschis un astfel de tribunal doar în Bucureşti, însă în viitor se pot deschide şi în Cluj, Iaşi sau Timişoara.

De asemenea, Cazanciuc a mai menţionat şi că prioritatea numărul unu a Ministerului Justiţiei este obţinerea unui bun raport MCV în decembrie, apreciind că intrarea României în Schengen este o decizie politică, ce poate fi încurajată şi de un raport pozitiv.

El a precizat că primele discuţii cu Uniunea Europeană privind MCV vor avea loc la sfârşitul lunii mai la Bucureşti şi pe 18 iunie la Bruxelles.

Întrebat dacă are de gând să ia o poziţie în faţa Parlamentului pentru a le explica parlamentarilor solicitările partenerilor europeni, în condiţiile în care această instituţie nu a fost văzută favorabil dat fiind şi Statutul parlamentarilor, Cazanciuc a spus că le va cere parlamentarilor „să fie parte a unui efort comun pentru a obţine la sfârşitul anului un raport pozitiv”.

„Vom îndeplini angajamentele asumate, dar noi trebuie să construim în acelaşi timp un mecanism de încredere. (...) În acest mecanism de încredere ce trebuie construit cred că voi avea dialoguri şi cu parlamentarii. Le voi cere să fie parte a unui efort comun pentru a obţine la sfârşitul anului un raport pozitiv”, a declarat Robert Cazanciuc, precizând că a început să aibă discuţii privind MCV cu toate instituţiile în care se face referire în acest raport.

Proiect de lege pentru un cod al insolvenţei

Ministrul Cazanciuc a menţionat că a desemnat un secretar de stat din Ministerul Justiţiei pentru a coordona o echipă care să elaboreze un Cod al insolvenţei şi că ar vrea să trimită Guvernului proiectul de lege în iulie.

Cazanciuc a spus că se doreşte aducerea prevederilor referitoare de insolvenţă într-un singur act normativ clar, dată fiind nemulţumirea celor chemaţi să aplice diverse dispoziţii în domeniu din mai multe acte normative.

„Eu aş vrea ca în cursul lunii iulie să putem trimite la Guvern un proiect de lege consolidat, un proiect de lege elaborat în consultare cu mediul de afaceri”, a spus ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă este nevoie de un cod al insolvenţei pentru persoanele fizice, Robert Cazanciuc a răspuns că „este nevoie de un cod al insolvenţei pentru a realiza întotdeauna un echilibru între creditori şi debitori” şi că nu poate spune dacă va fi elaborat şi un cod pentru persoanele fizice.

Ministrul Jutiţiei susţine retragerea pensiilor magistraţilor corupţi

Întrebat în legătură cu faptul că magistraţi corupţi care au fost condamnaţi, chiar şi cu suspendare, încasează în continuare pensii speciale, Cazanciuc a spus că a discutat deja privind retragerea pensiei în aceste cazuri cu judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

„Eu, personal, sunt pentru această formă de sancţionare specială, pentru că, dacă într-o carieră de magistrat, şi aici discutăm de un rol preventiv al legii, ştii că o greşeală, la un moment dat, te poate duce la o asemenea pierdere, cred că eşti de multe ori atent dacă faci sau nu faci ceva care nu este permis”, a declarat ministrul Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie