Ministrul Economiei, Mihai Tudose, acuzat că ar fi plagiat în lucrarea sa de doctorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Tudose, minustrul Economiei, este acuzat că ar fi plagiat în lucrarea sa de doctorat obţinută de la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informaţii, unde este şi cadru didactic titular.

Potrivit informaţiilor apărute pe site-ul Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI), lucrarea de doctorat a ministrului Economiei Mihai Tudose, cu titlul „Infrastructură critică - model şi strategie managerială”, a fost susţinută în 2010 la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” şi publicată apoi la RAO International Publishing Company. 

„Circa 50 de pagini sunt plagiate, fie cuvânt cu cuvânt, fie prin reformulări minore, din altă lucrare de doctorat, susţinută, cu un an mai devreme, de comisarul-şef Radu Andriciuc, la Academia de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza». Din doctoratul comisarului-şef s-au copiat inclusiv părţi din concluzii, câteva anexe şi chiar o secţiune din bibliografie”, potrivit sursei citate. 

CJRI precizează că numele lui Radu Andriciuc şi lucrarea acestuia nu apar deloc în lucrarea de doctorat a lui Tudose, şi nici în notele de subsol sau la bibliografie.

Andriciuc: „A fost vorba de câteva mii de euro”

Mai mult, Andriciuc ar fi spus: „Domnul Tudose m-a contactat şi i-am cedat drepturile de proprietate, ca pentru orice marfă. Era 2008 şi aveam nişte probleme financiare, vă aduceţi aminte ce au păţit bugetarii (scăderea veniturilor cu 25%, din cauza crizei, a avut loc însă în 2010 - n.r.), plus că fiul meu dădea Bacalaureatul. A fost vorba de câteva mii de euro”. 

„Alţi autori plagiaţi de Tudose sunt Liviu Mureşan, Septimiu Caceu, Grigore Alexandrescu şi Gheorghe Văduva, George Dediu şi Alexandru Manafu, dar şi conducătorul său de doctorat, generalul Constantin Onişor, şeful Şcolii Doctorale de la Academia Naţională de Informaţii. Pe aceeaşi listă mai apar doi foşti preşedinţi. De pe blogul lui Ion Iliescu a fost preluat, prin reformulare, parte dintr-un discurs ţinut de acesta la Istanbul, în 2008, iar de la Traian Băsescu, fragmente dintr-un mesaj introductiv postat înaintea Strategiei Naţionale de Apărare a României din 2007”, potrivit informaţiilor apărute pe CRJI.

Mihai Tudose a precizat că nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat, însă „a luat de la preşedinţi”.

„Nu am plagiat şi, în al doilea rând, eu nu am luat de la Iliescu sau Băsescu, ci de la preşedinţi”, ar fi spus Tudose pentru Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie