Ministrul Economiei anunță că vor fi alocate sume pentru lucrări de urgență la Praid. A fost instalată o linie de apărare de aproximativ 750 de metri

0
Publicat:

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a anunțat că în ședința de Guvern de luni, 2 iunie, vor fi alocate sume atât pentru antreprenori locali, cât și pentru lucrări de urgență care trebuie întreprinse în Praid.

Dezastru la Salina Praid/FOTO: Inquam Photos/Alex Nicodim

El spune că, duminică, au fost evacuate 45 de case.

Din fericire, pe parcursul nopții evoluția nu a fost una negativă la nivelul plașeului minei vechi. (…) A fost evoluție până ieri după amiază, în cursul orelor 18-19, după care s-a redus acest ritm al surpării.

În momentul de față, e o discuție la nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență, pentru asta a stabili foarte clar și a comunica oamenilor dacă se pot întoarce în anumiți parametri înapoi la locuințe”, a spus Ivan, luni dimineața, la Antena 3 CNN.

El spune că se lucrează la blocarea cursului de apă cu diguri temporare.

Întrebat care sunt șansele ca Salina Praid să fie salvată, el a spus: „Se fac că aceste analize, inclusiv cu cei mai mari experți din România și experți internaționali și, în funcție de expertizele pe care ei le vor pune pe masă, vom putea să știm exact în ce măsură poate fi evacuată mina, care din cele șapte etaje subterane vor putea să fie evacuate pentru a păstra în continuare siguranță”.

De asemenea, ministrul a anunțat că șeful DSU Raed Arafat a activat, duminică noaptea, Mecanismul European de Solidaritate pentru Salina Praid, adică țara noastră cere ajutorul țărilor Uniunii Europene pentru a salva ce mai poate fi salvat din salină. Ministrul a spus că România a solicitat inclusiv sprijinul unor experți internaționali care să vină la salină, să evalueze starea minei, și să vină cu soluții.

Alertă la Praid: pericol de prăbuşire a planşeului vechii mine

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Biro Barna Botond, a precizat că urmează să se evacueze preventiv, pentru siguranţa cetăţenilor, un număr de 45 de case în localitatea Praid, ţinând cont de pericolul de prăbuşire a planşeului minei vechi.

Am primit de la Apele Române perimetrul exact (...) ce poate fi inundat în cel mai negru scenariu şi de acolo colegii de la instituţii, IGSU şi primăria locală, vor merge la fiecare casă, sunt 45 de case, şi le va cere oamenilor să nu doarmă acasă, pentru siguranţa lor. Dacă nu au unde să meargă, li se asigură un loc unde să înnopteze", a precizat președintele CJ Harghita.

Autoritățile au realizat o linie de apărare de 750 de metri

Autorităţile au realizat o linie de apărare pe o lungime de aproximativ 750 de metri, cu sute de panouri şi 14.000 de saci cu nisip, pentru a proteja gospodăriile de viitura formată pe pârâul Corund din cauza prăbuşirii planşeului uneia dintre minele vechi de la Salina Praid, scrie News.ro.

Echipele mixte (Apele Române, IGSU, Salrom, voluntari, Primăria Praid, Jandarmerie) au realizat o linie de apărare pe o lungime de aproximativ 750 de metri, formată din 500 de metri de panouri metalice şi 14.000 de saci cu nisip, pentru protejarea a cât mai multe din gospodării care ar fi putea fi afectate de o undă de viitura formată pe pârâul Corund cauzată de prăbuşirea bruscă a planşeului unei mine vechi a Salinei Praid”, au transmis, luni, reprezentanţii AN Apele Române.

FOTO: DSU

Potrivit acestora, linia de apărare s-a construit în zona unde topografia terenului a permis acest lucru.

„Intervenţia vine în contextul în care, în urma infiltrării masive de apă în perimetrul Salinei Praid, autorităţile au decis extinderea zonei de evacuare de la 10 la 45 de gospodării (locuinţe şi pensiuni), aflate în apropierea zonei cu risc ridicat de prăbuşire a planşeului subteran”, a mai transmis sursa citată.

Apele Române au mobilizat echipe de intervenţie din cadrul ANAR, ABA Mureş (SGA Mureş, SGA Alba) şi ABA Olt (SGA Harghita).

Până acum, s-au folosit 500 de metri de panouri metalice (de la SGA Mureş şi SGA Alba) și 14.000 de saci cu nisip – în cooperare cu ISU şi voluntari din Praid.

De asemenea, 900 de metri de panouri metalice sunt depozitaţi în curtea Salinei Praid (furnizate de ABA Siret şi ABA Olt), iar 650 de metri de panouri metalice în bazele proprii.

„Situaţia este monitorizată permanent, iar echipele noastre sunt în teren, pregătite să extindă sau să consolideze lucrările, în funcţie de evoluţia situaţiei”, au mai transmis oficialii Apele Române.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie