Ministrul de Externe Oana Țoiu spune că România a recunoscut statul palestinian din 1988

0
Publicat:

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat miercuri seară, 30 iulie, că „România a recunoscut Palestina în 1988”, o decizie de la care nu s-a abătut pe parcursul acestor ani, după ce a fost întrebată ce va face țara în momentul în care doi dintre aliații săi, Franța și Marea Britanie spun că recunosc statul Palestina.

Oana Țoiu/FOTO: Profimedia

„Pentru România e mult mai important în acest moment să ne uităm la relația cu Israel și la relația cu Palestina decât la reacțiile partenerilor noștri internaționali.

În primul și în primul rând este important să asigurăm o doză de umanitate și de empatie, este inacceptabil atacul pornit de Hamas pe 7 octombrie, este de neiertat că nu au eliberat toți prizonierii pe care i-au luat din Israel.

În același timp, avem toți o datorie și morală și față de cadrul legal internațional să ne asigurăm că toți copiii și familiile, care nu participă activ la agresiunea Hamas, au acces la speranța unui viitor sigur.

Nu există incompatibilitate între buna relație a României cu Israelul și Palestina și această claritate morală că, în acest moment, în Fâșia Gaza, avem o criză umanitară de proporții la care trebuie să reacționăm toți, trebuie să reacționăm și ajutând direct și fiind și foarte clari în conversația cu Israelul și Palestina.

Ce face România în ce privește soluția celor două state e destul de clar de mult timp – România a recunoscut Palestina în 1988, e o decizie de la care nu s-a abătut pe parcursul acestor ani, dar România e o țară care nici nu a întrerupt relațiile diplomatice cu statul Israel de-a lungul timpului. Asta ne pune într-o poziție aparte, nu avem noi singuri puterea de a genera pacea acolo, dar avem un dialog deschis, consolidat de-a lungul multor ani, prin care să transmitem mesaje clare, să fim percepuți ca parteneri de dialog și atunci când suntem critici dar și atunci când susținem anumite lucruri și e important să ajutăm direct”, a declarat ministrul pentru Antena 3 CNN.

De asemenea, Oana Țoiu a afirmat că România a trimis un avion în Palestina pentru a aduce copii bolnavi de cancer, care vor fi tratați aici sau în alte țări europene.

„Acum, în timp ce vorbesc cu dumneavoastră, de câteva minute, a aterizat un avion al nostru care a fost trimis în Palestina pentru a prelua de acolo care au nevoie de tratament oncologic.

Copiii au ajuns în România și vor fi transferați mai departe la spitale din alte țări care-i pot prelua. Sunt câțiva și în tratament aici în România. Pentru oricine se întreabă dacă a venit un copil din Gaza și a rămas un copil din România pe dinafară, că există o valoare umană universală, dar dincolo de asta nu a fost cazul să rămână nimeni pe dinafară.

Facem asta alături de cadrul stabilit de Comisie și facem eforturi împreună la nivelul UE pentru a asigura și un mai bun acces la ajutor umanitar și pașii necesari pentru a ajunge la pace.

Poziția României este că soluția pe termen lung este soluția celor două state. Sigur că suntem și realiști că e unul dintre cele mai complicate momente pentru a avansa pe această linie de dialog, dar aceasta credem că e soluția și încercăm să ajutăm acolo unde putem și încercăm să păstrăm, dincolo de acest moment foarte complicat, pe termen mediu și lung niște relații care să funcționeze între țări pentru că există o speranță internațională că din ce în ce mai mulți oameni vor vedea că se pot urmări obiective precum cel de a dezarma Hamas, de a recupera ostaticii, care sunt legitime. Dar e legitimă și nevoia fiecărui copil de supraviețui”, a mai transmis ministrul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică