Ministrul Carmen Dan, despre cazul poliţistului pedofil: Nu am văzut pe nimeni să facă un pas înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi dimineaţă, că va avea o întâlnire cu reprezentanţii Centrului de testare psihologică. Ea a mai spus că nu a văzut pe nimeni „să facă un pas în spate“ şi că „probabil că au apreciat că nu există responsabilitate“ în cazul poliţistului de la Brigada Rutieră a Capitalei care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din Sectorul 6.

UPDATE Agentul Eugen Stan este suspectat în 15 cazuri de agresiuni sexuale cu minori. Faptele ar fi fost comise în perioada 2009 – 2017. Poliţiştii verifică alte 15 dosare clasate cu autor necunoscut. Suspectul este aşteptat la Judecătoria Sectorului 6, pentru emiterea mandatului de arestare preventivă. 

UPDATE Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că, la percheziţii, au fost găsite hainele pe care bărbatul suspectat de fapte de pedofilie le-a purtat în ziua în care în care a agresat sexual doi minori într-un lift. Acesta va fi testat psihiatric.

UPDATE Sindicaliştii din Ministerul de Interne spun că sistemul de selecţie din sistem, pe baza testărilor psihologice foarte vechi, trebuie schimbat urgent.

„Trebuie schimbate mecanismele de selecţie. Înainte, ca să intri în sistem, se făcea o fişă, se vierificau toate rudele. Eu nu spun să ne întoarcem în comunism, dar vorbim de o instituţie care trebuie să aplice legea“, a declarat pentru Digi24 Florin Vîlnei, liderul Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor SED LEX.

"Urmează să am o întâlnire cu specialiştii din cadrul Centrului de testare psihologică. Ieri (n.r. - luni) am transmis o solicitare, până acum am doar informaţiile pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, date de purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate. Probabil că au apreciat că nu există responsabilitate", a afirmat ministrul de Interne, marţi dimineaţă, la sosirea la sediul MAI.

Carmen Dan a mai spus că luni seară a avut o discuţie cu premierul Mihai Tudose, pe care l-a informat despre această situaţie şi despre măsurile dispuse. 

Poliţistul de la Brigada Rutieră a Capitalei acuzat că a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din sectorul 6 al Capitalei a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie dus în instanţă, marţi, cu propunerea de arestare preventivă. "În ziua de 05.01.2018, în intervalul orar 10:10-10:55, în incinta unui bloc din sectorul 6 - în  lift şi pe palierul etajului 8 - inculpatul S. E. a pupat-o pe obraji, pe gură şi în zona abdominală şi i-a pus mâna în zonele intime persoanei vătămate, minoră, în vârstă de 5 ani şi l-a pupat pe obraji  pe minorul  în vârstă de 9 ani", spun procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Bărbatul şi-a recunoscut fapta, dar şi violul comis în 2012 asupra unei fetiţe de 7 ani, în acelaşi sector, potrivit avocatului acestuia.

Bărbatul, Eugen Stan, lucrează din 2010 în Brigada Rutieră, fiind transferat de la Jandarmerie pe un post de şofer al unui şef din Poliţie, este căsătorit şi are doi copii. Anul trecut, ar fi încercat să violeze o femeie, iar în 2012 ar fi abuzat sexual o fetiţă, tot în Sectorul 6 al Capitalei.

El fusese evaluat psihologic în 2014 şi urma să fie supus unei noi evaluări în 2019, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, care a precizat că evaluările au "rol profilactic", urmărind de fapt să stabilească dacă cel supus verificării corespunde cerinţelor postului pe care îl ocupă, testele neputând identifica tulburările psihice. Georgian Drăgan a menţionat că în evaluare se utilizează baterii de teste, dar acestea nu pot identifica tulburări psihice.

De asemenea, conform afirmaţiilor purtătorului de cuvânt al Poliţiei Române, s-au dispus măsuri de regândire a activităţii de cunoaştere a personalului, modificarea testelor psihologice şi intensificarea cooperării cu structurile cu rol de protecţie şi integritate a personalului Ministerului Afacerilor Interne.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, aşteaptă explicaţii până miercuri de la conducerea Poliţiei Române în legătură cu testările psihologice la care a fost supus poliţistul, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. Ea a mai spus că ministrul Carmen Dan apreciază necesară o evaluare de ansamblu a managementului Poliţiei, la toate nivelele, care "se poate face doar printr-o diagnoză serioasă de sistem", iar "până atunci toţi acei şefi care de-a lungul timpului au ascuns problemele sub preş ar trebui să facă un pas înapoi".

"Cât de serioase şi riguroase au fost testările psihologice la care a fost supus acest agent şi când a fost ultima testare psihologică a acestuia. Cum a fost posibil ca nimeni, în atâţia ani, să nu sesizeze problemele acestui agent. Ce calificative profesionale a obţinut poliţistul în ultimii ani. Ce propuneri are Poliţia Română pentru evitarea pe viitor a unor astfel de cazuri", sunt întrebările la care Carmen Dan aşteaptă răspuns, a precizat Monica Dajbog, luni, într-o conferinţă de presă.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne