Ministerul de Interne vrea să construiască noi centre de reţinere şi arestare preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petre Tobă a anunţat, vineri, că Ministerul de Interne vrea ca începând cu 2016 să înceapă demersurile pentru construirea unor noi centre de detenţie şi arest preventiv. Acesta a mai precizat că anul viitor sunt planificaţi primii paşi pentru cel puţin un astfel de centru.

„La nivelul MAI avem în gestionare 51 de centre de reţinere şi arest preventiv. (...) Avem prevăzută începerea unor demersuri pentru construcţia unor centre de reţinere şi arest preventiv noi. Sper să începem cel puţin cu unul, dacă nu cu două, de anul viitor, măcar demersurile şi tot ce înseamnă studiile pentru centrele noi”, a declarat Petre Tobă, după audierile din Comisiile parlamentare pentru apărare, care au avizat bugetul instituţiei pe anul 2016, arată Mediafax.

Cu toate acestea însă, Tobă nu a putut preciza când vor fi finalizate aceste noi centre, însă a arătat că există banii alocaţi pentru primele etape de planificare.

Anunţul ministrului de Interne vine în contextul în care au existat discuţii în spaţiul public cu privire la condiţiile din centrele de detenţie şi arest preventiv. 

Tot mai multe persoane care au stat închise în centrele de reţinere şi arest preventiv s-au plâns de condiţiile inclusiv de existenţa gândacilor din celule. În acest context, Avocatul Poporului a atras atenţia cu privire la respectarea normelor de igienă din arest.

Udrea s-a plâns de condiţiile din arest

Despre condiţiile din Arestul Poliţiei Capitalei, a vorbit în repetate rânduri şi Elena Udrea care a declarat că „dacă te duci sănătos, când ieşi din puşcărie ai mari probleme de sănătate"

„În mod cert, arestul şi puşcăria în România, prin condiţiile pe care le oferă, pot fi considerate mijloace de tortură fizică şi psihică. Acolo, un bolnav cronic nu are nicio şansă. Şi dacă te duci sănătos, când ieşi din puşcărie ai mari probleme de sănătate", declara Elena Udrea la puţin timp după ce a părăsit Arestul Central.

Ea a mai povestit că a stat într-o celulă mica ce avea WC-ul de tip turcesc, fără uşă, dar care avea un duş pe care-l folosea pentru a trage apa.

„Am fost într-o cameră de trei pe trei metri, în care erau patru paturi, câte două suprapuse, apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dotat însă cu un duş pe care îl foloseam să tragem apa. Atunci când nimeni nu-l folosea, puneam un pet pe post de capac ca să nu poată veni şobolanii. Pereţii erau scorojiţi, geamul nu se închidea cum trebuie şi era curent. Dacă te spălai pe cap, nu aveai acces la foen să te usuci, ceea ce-ţi dădea şanse minime la o răceală, dacă nu cumva la o pneumonie sau meningită”, a povestit Udrea, pe 23 februarie, în plenul Camerei Deputaţilor, unde a fost adusă din arest pentru votul în cazul unei noi cereri a DNA de arestare preventivă a deputatului.

Şi fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a povestit, la scurt timp după eliberarea din arest, despre condiţiile din acelaşi centru de detenţie.

„Spunea mama dacă e normal să fim opt oameni într-o cameră de 12 metri cu WC. I-am spus că e bine pentru că am vorbit cu o doamnă, nu îi mai reţin numele, şi îmi spunea că WC-ul era pe hol, ca să ieşi din celulă ai un întrerupător, apeşi, se aprinde un bec afară şi dacă te bagă cineva cândva în seamă", spunea Radu Mazăre.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO