Ministerul de Interne propune legi imposibil de aplicat. De ce nu se pot da amenzi după imaginile de pe camerele de bord

0
Publicat:

Proiectul de lege care ar urma să reglementeze sancționarea șoferilor pe baza imaginilor primite de polițiști de pe camerele de bord ale celorlalți participanți la trafic lasă loc la erori, răzbunări sau chiar abuzuri, atrage atenția fostul șef al Direcției Rutiere, Lucian Diniță. 

Tot mai mulți șoferi au camere de bord intalate pe mașini FOTO Shutterstock

Dacă un proiect al Ministerului de Interne de modificare a Codului rutier va fi aprobat, șoferii vor putea fi sancționați și în baza unor înregistrări audio-video primite de polițiști de la alți participanți la trafic sau de la administratorii drumurilor publice.

Mai exact, proiectul prevede că „polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”. Vorbim inclusiv de imagini surprinse de camerele de bord pe care le au mare parte dintre șoferi. Este vorba de o excepție de la actuala regulă, care stabilește că polițiștii rutieri trebuie să constate contravențiile direct sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Modificarea legislativă face parte dintr-un plan de măsuri al autorităților care are ca scop reducerea numărului de victime din accidentele rutiere mai ales că România rămâne campioana Europei la numărul de astfel de evenimente soldate cu victime. „Pentru a putea atinge obiectivul asumat de Uniunea Europeană de a se apropia de zero decese până în anul 2050 – «Vision Zero», prin Strategia Naţională privind Siguranţa Rutieră pentru perioada 2022-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului, s-a stabilit ca țintă intermediară reducerea numărului de decese și vătămări grave cauzate de accidente rutiere cu 50% până în anul 2030”, se arată în document.

Polițiștii vor putea sancționa mai multe încălcări ale Codului rutier după vizionarea imaginilor de pe camerele de bord trimise de alți participanți la trafic. Este vorba de nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept și nerespectarea regulilor privind depășirea. În plus, vor fi sancționați și cei surprinși în imagini că întorc sau merg înapoi pe o autostradă sau pe un drumul expres. De precizat că, pentru a putea fi folosite pentru sancționarea șoferilor care fac abateri în trafic, imaginile camerelor de bord trebuie să conțină data și ora la care s-a comis fapta.

Deepfake AI

Lucian Diniţă, care în perioada 2009-2014 a condus Direcţia de Poliţie Rutieră, a declarat pentru „Adevărul” că, dacă va fi adoptată, noua reglementare va lăsa loc la erori, răzbunări sau chiar abuzuri. „Încă din anul 2010 au apărut pe internet imagini din trafic trucate. De exemplu, aveam un motociclist care «mergea» cu 300 de kilometri pe oră. Sigur, lumea s-a revoltat și noi am cercetat cazul. Am dat la analiză imaginile și s-a constatat că erau false. Păi dacă atunci se putea, dar ce să mai spunem acum, când știm bine că există tehnologia «Deepfake AI», un tip de inteligență artificială folosit pentru a «inventa» imagini mai mult decât convingătoare. Adică dacă te cerți cu un vecin, îi pregătești un video fals și îl trimiți la Poliția Rutieră ca respectivul să primească amendă. În plus, mai este o problemă, contravenția s-ar putea constata după ce a «perceput» și «înregistrat video» un participant la trafic, se spune în proiect. Chestia asta cu percepția este extrem de relativă. Adică unul trece pe roșu și eu îl «percep» și «înregistrez video» ca să-l pârăsc la poliție. Nu cred că funcționează. Știu, se dorește implementarea modelului occidental, pentru că acolo a fost așa, dar puțină lume știe că acum și în Vest amenzile se dau după astfel de imagini video numai în cazuri excepționale, când acestea au surprins accidente, de exemplu. Inițial se dădeau pentru orice, inclusiv pentru o parcare ilegală, dar și acolo au fost abuzuri și treptat s-a renunțat”, a declarat Lucian Diniță.

Experții și calculatoarele

Fostul șef al Direcţiei de Poliţie Rutieră mai spune că totul trebuie privit și din punct de vedere financiar și al resurselor umane. „În contextul «Deepfake AI», respectivele imagini trebuie analizate cu mare atenție și pentru asta îți trebuie echipamente informatice de mare calitate, dar și specialiști IT pe care poliția nu îi are. Mai există varianta de a apela la institute specializate, autorizate în astfel de expertize, dar acest lucru costă bani, iar MAI are datorii imense și la Medicină Legală pentru analizele de sânge care se plătesc și la un an de la prelevarea probelor. Ca o concluzie, din toate punctele de vedere, proiectul nu funcționează. Ar fi unul fezabil dacă aceste imagini de pe camerele de bord s-ar utiliza exclusiv le anchetele care se realizează după accidente”, a precizat Lucian Diniță.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare