Militarii români care vor opera sistemele antibalistice Patriot au început antrenamentele şi fac „trageri” pe simulator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari români care vor opera sistemele Patriot fac acum "trageri" pe simulator

În pregătirea intrării în serviciul Forţelor Aeriene Române a sistemului de rachete sol-aer cu bataie mare Patriot, la sediul Regimentului 74 Patriot din garnizoana Mihai Bravu a început pregătirea operatorilor pe echipamente de instruire prin simulare RT-3 (Reconfigurable Table Top Trainer), intrate recent în dotarea unităţii.

Primul sistem Patriot, din cele şapte achiziţionate (patru pentru Forţele Aeriene şi trei pentru Forţele Terestre), va intra în dotarea Forţelor Aeriene Române în a doua parte a anului 2020, următoarele trei sisteme urmând a fi livrate până la sfârşitul anului 2022, trasmite MApN într-un comunicat.

Până la această dată, peste 50 de militari din cadrul Forţelor Aeriene, au absolvit o serie de cursuri de operare şi mentenanţă pentru sistemul Patriot, organizate în cadrul United States Army Air Artillery School, Fires Center of Excelence din Fort Sill, Oklahoma.

Intrarea în dotarea Forţelor Aeriene Române a sistemului Patriot va asigura o capacitate de apărare antiaeriană esenţială pentru ţara noastră, pentru apărarea spaţiului aerian naţional, parte a spaţiului aerian al NATO.

România a achiziţionat cea mai recentă versiune de sisteme Patriot aflate în serviciu şi testate în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de ameninţări aeriene actuale. Concret, este vorba de configuraţia 3+, iar pachetul achiziţionat de România include 58 de rachete PAC-2 GEM-T şi 168 de rachete PAC-3 MSE.

Sistemele sol-aer cu rază de mare de acţiune Patriot 3+ pot neutraliza în orice condiţii meteo ţinte aflate la mare altitudine (aproximativ 24.000 metri).  De precizat că cele şapte sisteme achiziţionate de România cu circa 4 miliarde de dolari, bani achitaţi deja într-o bună parte, pot lansa rachete interceptoare în 9 secunde de la semnalarea ţintei, iar aceasta este lovită cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului. 

Experienţa de luptă a sistemelor antibalistice Patriot

Sistemul Patriot a fost testat şi perfecţionat în luptă de-a lungul a cei peste 20 de ani de când se află în serviciu operaţional, 17 ţări din întreaga lume deţinând mai mult de 220 de astfel de sisteme.

Cu această achiziţie, România a intrat în clubul exclusivist format din ţări precum Germania, Grecia, Israel, Japonia, Kuweit, Olanda, Qatar, Arabia Saudită, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Emiratele Arabe Unite şi, evident, Statele Unite care au în dotare astfel de rachete. Reprezentanţii producătorului american susţin că cinci din aceste ţări au folosit Patriot cu succes în peste 250 de operaţiuni de luptă. În anul 2014, de exemplu, Israelul a folosit rachete Patriot pentru a elimina drone lansate de Hamas, iar în timpul războiului din Siria, tot forţele israeliene au doborât o dronă siriană care intrase în spaţiul aerian în zona Platoului Golan. În 2015, Arabia Saudită a folosit acest sistem pentru a pune la pământ rachete Scud lansate de rebelii Houthi, ca răspuns la intervenţia condusă de Riad în Yemen. Printre acestea şi o rachetă care avea în vizor oraşul sfânt Mecca. Conform analiştilor, în total, peste 100 de interceptări reale de luptă s-au realizat numai din ianuarie 2015 şi până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”