Milionarul Gruia Stoica a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gruia Stoica este judecat in doua procese Foto: Mediafax

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un nou dosar, privind preluarea societăţii Transbordare Vagoane Marfă CFR- TVM SA Iaşi şi folosirea firmei într-un circuit financiar fictiv.

Potrivit unui comunicat al procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi, „la data de 13 noiembrie 2015 anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane: Didilă Vasile, Stoica Gruia şi Răducan Vasile, pentru săvârşirea infracţiunilor de  constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani”.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că în cursul anului  2003, Didilă, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Grup Feroviar Român SA ar fi semnat un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni prin care a fost preluată SC Transbordare Vagoane Marfă CFR - TVM SA Iaşi. “Preluarea s-a efectuat prin achiziţionarea întregului portofoliu de acţiuni de la Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Marfa - CFR Marfă SA”, arată procurorii DIICOT.

Acuzaţiile DIICOT

Potrivit rechizitoriului, s-a reţinut că în perioada 2003-2005, Stoica, Didilă şi Răducan, bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă, ar fi  constituit un grup infracţional organizat  în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani elaborând un plan prin care să diminueze baza impozabilă a SC GFR SA şi SC GFR-TVM SA, în scopul prejudicierii bugetului de stat, după care să ruleze mai multe sume de bani prin conturile bancare, astfel încât să creeze o aparenţă de legalitate a circuitelor comerciale fictive concepute şi apoi să readucă sumele de bani folosite înapoi în conturile SC GFR SA. În cadrul grupului infracţional, fiecare dintre cei trei  inculpaţi a îndeplinit un anumit rol în circuitele evazioniste şi de spălare a banilor.

După achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al SC Transbordare Vagoane Marfă CFR- TVM SA Iaşi, Didilă, Răducan şi Stoica ar fi schimbat conducerea societăţii impunând propriile reguli. “Ulterior, inculpaţii au introdus această societate într-un circuit financiar fictiv, alături de SC GFR SA, SC Grampet SA şi SC Rapid Com SRL, în scopul atât al săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, cât şi al spălării banilor astfel obţinuţi”, susşin procurorii DIICOT.

Procurori: Circuit financiar fictiv

Anchetatorii susţşin că circuitul financiar a vizat săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin intermediul SC GFR SA, urmare a înregistrării unui contract fictiv de subînchiriere vagoane de la SC Rapid Com SRL, precum şi prin intermediul SC GFR-TVM SA, urmare a înregistrării unui contract fictiv de consultanţă. “Prejudiciul total creat bugetului de stat este în sumă de 8.871.394,9 de lei”, potrivit DIICOT. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii. Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluţionare  Tribunalului Iaşi.

Cazul de la DNA

Într-un al caz, omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat ]n martie 2015 la patru ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, sentinţa nefiind definitivă. Acest process este pe rolul Curţii Supreme.
 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG