Mihnea Costoiu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Mihnea Costoiu, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu. În acelaşi dosar, din lipsă de probe, a fost dispusă soluţia clasării în cazul lui Dinu Pescariu.

În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că "în perioada martie – septembrie 2009, inculpatul Mihnea Costoiu, în calitatea menţionată, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundaţia Dinu Pescariu un act adiţional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.)". 

Concret, actul adiţional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului. 

Mai mult, acest document a fost încheiat în condiţiile în care Ministerul Educaţiei Naţionale intentase proces Fundaţiei „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile şi construcţiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005).

Situaţia creată prin semnarea actului adiţional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educaţiei Naţionale solicitase încetarea contractului de locaţiune.

Procurorii mai susţin că prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educaţiei Naţionale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) şi suma efectiv plătită de Fundaţia “Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018).

Interesant este că până la momentul întocmirii rechizitoriului Ministerul Educaţiei Naţionale nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză. Procurorii dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparţin inculpatului Costoiu Mihnea Cosmin.

Într-un comunicat, procurorii DNA arată că faţă de 4 suspecţii s-a dispus soluţia clasării.  Este vorba de Mihai Păunică , Liviu Ispas şi Gabriel Leahu în cazul cărora  prin raportul de expertiză criminalistică dispusă în cauză s-a stabilit că semnăturile de pe actul adiţional la contractul de locaţiune nu au fost executate de aceştia.

De asemenea, a fost dispusă soluţia clasării şi faţă de inculpatul Dinu Pescariu , deoarece nu există probe pentru a atrage răspunderea penală a acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne