Mihail Vlasov, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru dare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ, Mihail Vlasov, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru dare de mită, fiind găsit vinovat că a intervenit pentru promovarea în Parlament a unui proiect de act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. La Curtea de Apel Bucureşti, Mihail Vlasov fusese achitat pe motiv că „nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiuni”.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis apelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva sentinţei din 4 aprilie a Curţii de Apel Bucureşti, au desfiinţat soluţia şi, rejudecând, l-au condamnat pe Mihail Vlasov la doi ani de închisoare, potrivit news.ro.

Mihai Vlasov nu va putea să aleagă sau să fie ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective şi nici să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, potrivit pedepsei accesorii dispuse de instanţă.

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihail Vlasov a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2015, fiind acuzat că, în februarie 2013, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, i-a cerut unui deputat să promoveze un proiect de act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

În luna aprilie, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihail Vlasov a fost achitat în acest dosar. Dosarul s-a judecat din iulie 2015 la Curtea de Apel Bucureşti, iar sentinţa a fost dată după nouă termene de judecată şi două amânări de pronunţare. Sentinţa a fost contestată la instanţa supremă, care vineri a dat o decizie definitivă în acest dosar.

Procurorii DNA l-au acuzat pe Mihail Vlasov de dare de mită şi de iniţierea unei campanii pentru obţinerea sprijinului politic pentru că proiectul să fie adoptat.

Proiectul de act normativ intitulat "Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului" a fost iniţiat de deputaţii Aurel Vainer, Mircea Grosaru, Florin Iordache, Alina Gorghiu, Attila Marko şi senatorul Klarik Laszlo-Attila. Procurorii au arătat că scopul era acela ca iniţiatorii să-şi convingă colegii de partid să susţină proiectul. Mai mult, din discuţiile interceptate de anchetatori rezultă că Mihail Vlasov a intervenit pentru această iniţiativă legislativă la parlamentari care erau şi arbitri la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, printre care Florin Iordache, Alina Gorghiu şi Aurel Vainer.

Într-o discuţie telefonică interceptată de anchetatori, Mihail Vlasov îi indică lui Florin Iordache parlamentarii care să semneze propunerea legislativă, printre care sunt Alina Gorghiu, Ion Chelaru şi Mircea Grosaru (decedat în februarie 2014).

Procurorii au susţinut, în rechizitoriu, că Mihail Vlasov îşi dorea adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, iar scopul era “controlarea veniturilor obţinute din activitatea desfăşurată de Registrului Comerţului”.

Mihail Vlasov i-ar fi promis deputatului Mircea Grosaru, căruia îi ceruse susţinerea pentru promovarea şi adoptarea proiectului de act normativ, la cererea parlamentarului, că îl va numi arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. 

"În baza înţelegerii anterioare, inculpatul Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a şedinţei din data de 6 martie 2013 a Colegiului de conducere al CCIR cererea deputatului de acordare a funcţiei de arbitru, a supus votului membrilor colegiului şi a votat alături de aceştia numirea deputatului respectiv în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR", au mai arătat anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie