Mihai Gâdea şi Daniel Constantin, buni de plată în dosarul ICA. „Victimele colaterale“ ale lui Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care-i datorează bani lui Dan Voiculescu, ar putea fi executaţi silit în dosarul ICA. ANAF are dificila sarcină de a recupera un prejudiciu de 60 de milioane de euro.

Deşi ANAF a anunţat că a demarat procedurile de confiscare a imobilelor Grivco şi ale celorlalţi condamnaţi din dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA), valoarea acestora nu acoperă prejudiciul de 60 de milioane de euro, stabilit de instanţă. Aşa că Fiscul ar putea să se se îndrepte împotriva unor apropiaţi ai lui Voiculescu, cărora mogulul le-a împrumutat mari sume de bani. Legea dă mână liberă ANAF să facă acest lucru.

Potrivit articolului 149 din Codul de Procedură Fiscală, ”sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”. În cazul de faţă, Dan Voiculescu este debitor către stat, iar toţi cei împrumutaţi de acesta sunt terţele persoane de care vorbeşte legea.

Cine sunt datornicii lui Voiculescu

Potrivit ultimei declaraţii de avere a lui Dan Voiculescu, din februarie 2013, acesta are de recuperat mari sume de bani date unor apropiaţi sub forma unor împrumuturi. Liderul PC, Daniel Constantin, şi directorul postului Antena 3, Mihai Gâdea, sunt printre cei care au beneficiat de generozitatea lui Voiculescu.

Cea mai mare datorie către omul de afaceri o are soţia sa, Elena Voiculescu, care a primit un împrumut de 2,7 milioane de dolari şi 48.000 de lei (10.700 de euro). De la fiica sa, Camelia-Rodica, patronul Antenelor are de recuperat aproape 12 milioane de lei (2,6 milioane de euro).

Un al datornic al lui Voiculescu este directorul Antena 3, Mihai Gâdea, cu suma de 695.000 de lei (156.000 de euro). Actualul ministru al Agriculturii şi liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin, trebuie să-i returneze lui Dan Voiculescu nu mai puţin de 295.000 de euro. Pe lista lui Voiculescu apar şi câteva persoane mai puţin cunoscute - Daniel Breahnea (44.600 de euro) şi Luiza Spiru (42.000 de lei/10.000 de euro). În total, sumele pe care le-ar putea recupera Fiscul de la cei care-i datorează bani lui Voiculescu, în contul prejudiciului ICA, se ridică la circa 5,2 milioane de euro.

Cum recuperează Fiscul datoriile de la terţi

Potrivit procedurilor ANAF, toate bunurile pe care s-a pus sechestru vor intra în proprietatea statului, după care vor fi identificate sumele de bani din conturile debitorilor pentru a le confisca. Până la acoperirea totală a pagubei, ANAF va valorifica financiar restul de bunuri confiscate.

În cazul terţilor, situaţia este puţin mai complicată, ANAF având nevoie de o hotărâre judecătorească pentru certificarea sumelor împrumutate de Dan Voiculescu. Expertul fiscal Emilian Duca a explicat cum se procedează în astfel de cazuri şi până unde poate merge ANAF pentru a recupera banii.

”În principiu, recuperarea terţului poprit se face printr-o notificare, prin care i se spune să nu facă nicio plată către persoana respectivă, ci în contul Fiscului. Executarea mai departe a datoriei în numele debitorului este posibilă. Aceasta presupune însă o procedură prealabilă prin intermediul instanţelor, pentru că datoria respectivă trebuie certificată printr-o hotărâre judecătorească”, a declarat, pentru ”Adevărul”, expertul fiscal.

ANAF a declanşat confiscarea

Criticată de procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, pentru ritmul extrem de lent în care pune în executare confiscările, ANAF a anunţat, săptămâna trecută, că a demarat procedurile de confiscare a terenurilor şi clădirilor Grivco şi Antena, pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ICA.

Totodată, oficialii Fiscului a precizat că raportează periodic către DNA stadiul procesului de trecere în proprietatea statului a imobilelor indicate în decizia Curţii de Apel Bucureşti. La nivelul ANAF a fost desemnat un director care coordonează acest proces, având şi susţinerea de specialitate a Ministerului Finanţelor Publice, întrucât la măsurile de confiscare şi trecere în proprietatea statului procedurile ţin de minister. Procurorul-şef al DNA, Laura Kövesi, a declarat, la 1 iunie, că ANAF nu a reuşit să confişte în 2013 decât 5% din ceea ce au dispus instanţele judecătoreşti în procesele iniţiate de către DNA. 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Corina Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, renunţă la contestaţia privind sechestrul din dosarul „ICA”

Voiculescu iese din carantină. Cât şi unde va sta în continuare după gratii

Dan Voiculescu nu se lasă: a contestat raportul Inspecţiei Judiciare care a stabilit că judecătorii au fost repartizaţi legal în dosarul ICA

Voiculescu nu ştie ce să mai facă pentru a-şi salva averea confiscată

Fetele lui Dan Voiculescu duc războiul mai departe

Dan Voiculescu, mesaj de după gratii pentru Adrian Năstase: „Trăim într-o dictatură care se apropie de final“

Raiffeisen ar putea ataca în instanţă confiscarea bunurilor pe care avea ipotecă în dosarul lui Dan Voiculescu

Fostul Institut de Cercetări Alimentare şi firma Grivco contestă sechestrul pus în dosarul „ICA”

Când a ajuns Dan Voiculescu stăpân absolut peste banii Securităţii

Avocat: „Voiculescu nu-şi înţelege condamnarea, are convingerea că procesul său a ieşit din tipar“

Voiculescu, primul în topul demnitarilor cu cei mai mulţi ani de puşcărie

Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a ajuns la Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Sediile Antena 3 şi Grivco, confiscate

Sentinţă definitivă în dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Cine este Dan Voiculescu. Cum s-a împărţit între politică şi afaceri unul dintre cei mai bogaţi români

Averea familiei Voiculescu este de 120 de milioane de euro. Din declaraţia de avere: Dan Voiculescu, un pensionar cu un apartament, dar cu conturi grase

Ce rămâne în urma lui Dan Voiculescu: trei secvenţe de la arestarea unui mogul media

Dumitru Ghiorghiu, expertul dat afară din DNA, se face scut pentru inculpatul Dan Voiculescu

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert