Metoda „accidentul”: Peste 20 de escroci s-au împăcat cu victimele şi au scăpat de urmărire penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20 de escroci specializaţi în înşelăciuni prin metoda "accidentul" au scăpat de urmărire penală după ce s-au folosit de noile prevederi ale Codului penal şi s-au împăcat cu victimele, cărora le-au dat înapoi banii, au declarat surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, de la intrarea în vigoare a noului Cod penal - care, în cazul infracţiunilor de înşelăciune, permite împăcare părţilor -, numărul escrocheriilor prin metoda "accidentul" s-a mărit semnificativ la nivel naţional.

Poliţiştii spun că 90 la sută dintre persoanele care comit infracţiuni de acest fel sunt deţinuţi. Aceştia sună din închisoare, la întâmplare, de pe telefoanele mobile cu cartelă deţinute ilegal, la numere de telefon fix, informează Mediafax.

Escrocii caută să sune în jurul orelor prânzului, când, în mod normal, persoanele tinere ar trebui să fie la serviciu, iar şansele ca la telefon să răspundă un pensionar sunt mai mari.

De multe ori, aceştia se recomandă drept avocaţi şi anunţă persoana care răspunde la telefon că fiul sau fiica acesteia a comis un accident rutier şi este nevoie urgentă de 10.000 de lei pentru o "înţelegere" cu procurorul sau cu victima, au mai spus aceleaşi surse.

În cazul în care persoana sunată depune banii ceruţi în contul indicat de escroc, suma respectivă este ridicată de la bancă de un complice al acestuia.

Potrivit poliţiştilor, pentru a micşora şansele de a fi prinşi, infractorii au început să comunice victimelor conturi ale unor bănci din străinătate. Până acum, în cel puţin două cazuri, sumele au fost încasate de cetăţeni străini de la o bancă din Londra şi de la una din Barcelona.

Prinşi de poliţişti după luni întregi în care au fost monitorizaţi cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), mulţi escroci se folosesc de prevederile noului Cod penal şi cad la pace cu victimele. Mai precis, autorii înşelăciunilor acoperă prejudiciul şi dau păgubiţilor, în plus, sume consistente de bani, pentru a le convinge să accepte împăcarea.

Noul Cod penal prevede că inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani. Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Citiţi pe aceeaşi temă:

Ce mai inventează hoţii. Victime din Brăila ale metodei „Accidentul” trimise să pună pachete cu bani în coşuri de gunoi de pe domeniul public

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!