Mesaj ireal al Kremlinului: „Dacă Ucraina continuă cu provocările, Rusia va fi nevoită să declare război”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Peskov FOTO EPA-EFE

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat vineri că Rusia ar putea declara „razboi” Ucrainei, la aproape două luni de la invadarea acestei ţări. Rusia susţine că acum derulează o „operaţiune specială” în Ucraina.

„Daca Ucraina isi continua provocarile prin atacarea oraselor rusesti, Rusia va fi nevoita sa declare razboi impotriva Ucrainei”, a declarat Peskov.

Dmitri Peskov a mai sppus ca Moscova considera ca eliminarea batalioanelor nationaliste din Ucraina este o sarcina de maxima prioritate.

„Sarcina principala este de a elibera [Ucraina] de aceste batalioane nationaliste pana la urma. Operatiunea continua, iar sarcinile care au fost stabilite sunt bine cunoscute. Ele trebuie si vor fi indeplinite. Nu trebuie sa existe niciun dubiu in aceasta privinta”, a declarat purtatorul de cuvant al presedintelui rus, conform aktual24.ro

Peskov a sustinut ca „viata pasnica se intoarce acolo unde batalioanele nationaliste nu iau ostatici civili si unde aceste batalioane nationaliste nu deschid focul asupra facilitatilor sociale si caselor”.

„Cu toate acestea, in acele locuri unde batalioanele nationaliste sunt angajate in ceea ce am vorbit, exista o lupta acerba si acolo trebuie eliminate toate aceste batalioane”, a mai declarat secretarul de presa al Kremlinului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”