Medici de la CF2 București, trimiși în judecată după moartea unei paciente căreia i-au pus un diagnostic fictiv, deși avea simptome COVID

0
0
Publicat:

La trei ani de la moartea unei paciente, două doctorițe de la Spitalul Clinic CF2 din București au fost trimise în judecată pentru fals intelectual. Procurorii le acuză că au consemnat în foaia de observație a pacientei un diagnostic fictiv, omițând cu intenție simptomele de COVID pe care femeia le avea.

Spitalul Clinic CF2. FOTO Facebook Spitalul Clinic CF2

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au finalizat urmărirea penală și au dispus „trimiterea în judecată a doi medici pentru comiterea, în coautorat, a infracțiunii de fals intelectual”.

Faptele de care sunt acuzate doctorițele au avut loc în contextul epidemiologic din anii 2020 și 2021, când la nivel național a fost declarată starea de urgență și, ulterior, starea de alertă pentru prevenirea și combaterea infecției cu virusul Sars Cov 2.

Una dintre măsurile instituite prin ordinul de ministru nr. 434 din 26 martie 2021 era efectuarea triajului clinic și epidemiologic al pacienților în spații special amenajate în afara unităților medicale sau în interiorul acestora, triaj urmat de un circuit clar stabilit, respectiv interzicerea accesului pacienților suspecți de infecția Sars Cov 2 în secțiile non-covid și îndrumarea acestora către spitalele covid, stabilite prin același ordin.

Pacienta avea simptome COVID, dar medicii au trecut în fișă altceva, ca să o poată interna

Cele două doctorițe, care asigurau serviciul de gardă în Spitalul Clinic CF2 din București  au internat aici o pacientă care manifesta simptome specifice infectării cu coronavirus, deși la data respectivă, unitatea nu era spital cu specific Covid și, în consecință, era interzisă internarea aici pacienților cu simptomatologie COVID-19, arată procurorii.

„În baza probatoriului administrat, s-a reținut că în data de 28.03.2021, în calitate de medici în specialitatea obstetrică – ginecologie în cadrul Spitalului Clinic CF2 București, cunoscând problemele respiratorii ale pacientei prezentate la camera de gardă, dar și faptul că nu a fost efectuat triajul epidemiologic obligatoriu cu ocazia internării acesteia, au consemnat în foaia de observație, sub parafă și semnătură, diagnosticul fictiv de <<metroragii în climax>>, omițând cu intenție consemnarea simptomatologiei specifice infecției Sars Cov 2”, se arată într-un comunicat transmis vineri, 17 mai, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Potrivit procurorilor, falsificarea înscrisului oficial s-a realizat în scopul internării pacientei în spitalul non covid CF2 și, ulterior, de a crea premisa necesară transferului și internării în secția ATI a spitalului în care nu ar fi putut fi internat un pacient cu simptomatologie specifică infecției Sars Cov 2.

Femeia a fost ulterior transferată la CF1 (spital Covid), unde a și decedat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani