Mazăre, explicaţii despre conturile din străinătate: Banii erau parte a unei înţelegeri financiare şi nu trebuiau declaraţi în declaraţia de avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mazăre spune că cei aproape 800.000 de euro descoperiţi de ANI într-un cont din Israel sunt parte a unei înţelegeri financiare şi nu trebuiau trecuţi în declaraţia de avere.

„M-au anchetat de trei ori că sunt antisemit. Îmi clasau dosarul, iar îl deschideau, iar îl clasau, iar îl deschideau, că sunt antisemit. Şi acum mă acuză că am luat şpagă de la nişte constructori israelieni ca să construiesc un cartier pentru săraci. Vezi cum e viaţa? Dacă inspectorul respectiv m-ar fi întrebat, aşa cum prevede legea, l-aş fi lămurit. Doar că nu m-a întrebat. Lămuririle o să le dau în faţa comisiei de pe lângă Curtea de Apel. Banii din cont erau parte a unei înţelegeri financiare ce nu trebuiau declaraţi în declaraţia de avere”, susţine Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, pentru Digi 24.

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au descoperit că Radu Mazăre are aproape 780.000 de euro în conturi din străinătate. Astfel, ANI cere Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa extinderea acţiunii de control cu privire la diferenţa nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate de către fostul primar al Municipiului Constanţa.

„Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa extinderea acţiunii de control cu privire la diferenţa nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate de către RADU ŞTEFAN MAZĂRE, având în vedere suma identificată de inspectorii de integritate, în cuantum de 779.057 Euro, reprezentând mai multe depozite într-un cont deschis de către acesta la o unitate bancară de pe teritoriul Statului Israel, sucursala Netanya”, potrivit unui comunicat emis de ANI.

De asemenea, ANI precizează că depozitele bancare în cuantum de 779.057 de euro nu ar fi fost menţionate în declaraţiile de avere completate de către Radu Mazăre în perioada 2008 - 2012.

„Precizăm că această sumă cu caracter nejustificat a fost identificată în acelaşi dosar în care Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, la data de 23 iunie 2015, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă C.A. Constanţa,  începerea acţiunii de control cu privire la o diferenţă nejustificată, în cuantum de 137.570 Euro şi 143.818 Lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 - mai 2015) de către Radu Mazăre”, se mai arată în documentul citat.

Inspectorii de integritate precizează că, în urma datelor şi a informaţiilor transmise de instituţiile competente până în prezent, „diferenţele cu caracter nejustificat raportate la averea dobândită şi veniturile realizate de către Radu Ştefan Mazăre totalizează 916.627 Euro şi 143.818 Lei”.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima