Măsura controlului judiciar, prelungită cu încă 60 de zile pentru Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma şi Mircea Cosma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă este cercetat sub control judiciar de la sfârşitul lunii februarie FOTO Mediafax

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti au prelungit, vineri, cu încă 60 de zile, măsura controlului judiciar dispuă în cazul deputaţilor Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma, dar şi în cazul lui Mircea Cosma, în dosarul în care cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, este suspectat de fraudarea unor fonduri europene.

Cei doi deputaţi şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, vor fi cercetaţi sub control judiciar pentru încă 60 de zile, fiind suspectaţi de sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Sebastian Ghiţă a ajuns la DNA în această dimineaţă, după care a afirmat, la ieşirea din sediul instituţiei, că procurorii au prelungit măsura controlului judiciar dispusă în urmă cu două luni în dosarul în care este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, transmite Mediafax.

Ghiţă a susţinut că procurorii nu i-au explicat motivele pentru care au dispus prelungirea măsurii preventive în cazul său.

Întrebat dacă, în opinia sa, există motive pentru care să fie pus sub acuzare în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului, Sebastian Ghiţă a spus că nu are legătură cu acest subiect pentru că nu îi cunoaşte pe cei de la Hidro Prahova cercetaţi în dosar.

„Dacă domnii procurori consideră, ca pe orice cetăţean, mă cheamă să mă întrebe. Nu au întrebat alte lucruri în plus faţă de declaraţia pe care am dat-o (...) Nu am legătură cu subiectul pentru că nu îi cunosc pe acei oameni de la Hidro Prahova", a afirmat Sebastian Ghiţă.

Totodată, întrebat în ce măsură îl afectează faptul că se află sub control judiciar, Ghiţă a răspuns: „Mă afectează, am responsabilităţi, am activităţi".

„Orice cercetare trebuie făcută rapid, trebuie găsite argumente sau raţiuni pentru care unui cetăţean să-i îngrădeşti libertăţile", a mai spus Sebastian Ghiţă.

El a precizat că şi din punct de vedere politic este afectat de faptul că numele său apare într-un dosar al DNA: „Evident că orice om politic în momentul în care ajunge să fie investigat de către un procuror are o problemă de imagine, în a convinge cetăţenii şi aşa mai departe".

Întrebat dacă poate confirma informaţia apărută pe surse conform căreia procurorii DNA au ridicat documente de la clubul de baschet CSU Asesoft Ploieşti, Ghiţă a răspuns: „Nu, din câte ştiu eu".

Totodată, el a afirmat, răspunzând unei alte întrebări, că CSU Asesoft a primit finanţări de la bugetul local "la fel ca toate celelalte cluburi din judeţ".

Procurorii anticorupţie au decis, tot vineri, să prelungească măsura controlului judiciar şi în cazul lui Vlad Cosma. La ieşirea din instituşiei acesta nu a vrut să dea declaraţii presei.

De altfel, parlamentarul social-democrat care este trimis în judecată într-un alt dosar în care procurorii DNA îl acuză de trafic de influenţă nu a dat niciodată declaraţii cu privire la anchetele penale care îl vizează.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat, vineri, la ieşirea din sediul DNA Ploieşti, unde a stat câteva zeci de minute, că procurorii au prelungit atât măsura controlului judiciar, cât şi pe cea a interdicţiei de a-şi exercita funcţia.

Mircea Cosma a reafirmat că nu îl cunoaşte pe Iulian Herţanu, despre care procurorii susţin că a accesat fraudulos fonduri europene în cadrul unui contract de extindere a canalizării din oraşul Comarnic, fiind ajutat, potrivit anchetatorilor, de către Mircea Cosma, de către fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma, şi de către deputatul Sebastian Ghiţă.

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, în arest preventiv

Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat la sediul DNA Ploieşti, vineri dimineaţă, puţin înainte de ora 8.30, fiind citat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, în care Ghiţă este cercetat pentru favorizarea unui grup infracţional.

Pe 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group.

În acelaşi dosar, au fost fost plasaţi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

„Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.

Mama şi sora premierului, audiate la DNA

În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârşitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploieşti atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât şi sora acestuia, Alexandra Herţanu.

Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociată, alături de ginerele său, Iulian Herţanu, în firma „Hertanu Projects” SRL. Herţanu mai este asociat în firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociaţi, în timp ce soţia sa, Alexandra Florina Herţanu, sora premierului Victor Ponta, este asociată în firma SC Exfin 2000 SRL, unde deţine 49 % din acţiuni, iar o altă persoană, Natalia Maier, deţine 51 % din acţiunile firmei.

Firma Hertanu Projects SRL, al cărei asociat principal este Iulian Herţanu, a fost înregistrată în anul 2004, cu sediul social în Bucureşti şi are ca principal domeniu de activitate specific agenţiilor de publicitate. Herţanu deţine 95% din această firmă, al cărei administrator este, în timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%.

SC Hertanu Projects are, de asemenea, trecute la Registrul Comerţului alte câteva zeci de activităţi secundare, de la editarea ziarelor la "activităţi de servicii suport pentru învăţământ” sau intermedieri în comerţul cu animale.

Acesta este al doilea dosar penal instrumentat de DNA Ploieşti, în care Mircea şi Vlad Cosma sunt inculpaţi. În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Astfel, deputatul Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenţă, tatăl acestuia, Mircea Cosma, de luare de mită şi abuz în serviciu, directorul Direcţiei „Patrimoniu” din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, de trafic de influenţă şi dare de mită. Procesul se află pe rolul instanţei supreme.

DNA a început ancheta penală în care Cosma este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă după ce acesta ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean.