Mașinile parcate pe trotuare vor fi ridicate

0
Publicat:

Legea va fi modificată în urma unei propuneri legislative depuse la Parlament, iar mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate nu numai de pe partea carosabilă, ci şi de pe trotuare.

Masinile parcate pe trotuar vor putea fi ridicate de polițiști

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, raport favorabil unei propuneri legislative depuse la Parlament în urmă cu trei ani și care prevede că poliţia rutieră va putea dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar nu numai pe partea carosabilă, ci şi de pe trotuare.

Propunerea legislativă modifică alineatul 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

„Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz”, prevede proiectul.

Cum este motivat proiectul

Potrivit prevederilor aflate în vigoare, poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, dar numai de pe partea carosabilă.

„Prin această formulare, poliția este privată de un instrument eficient prin care poate înlătura pericolul creat, spre exemplu, de către o mașină parcată neregulamentar într-un spital sau o școală sau o grădiniță. Sau în cazul în care prin staționarea vehiculului respectiv, pietonii – inclusiv părinți cu copii mici sau persoane cu dizabilități – sunt forțați să folosească carosabilul pentru deplasare expunându-se riscului de accidente. În toate aceste situații, din cauza formulării actuale a legii, poliția nu poate dispune singura măsură care poate înlătura efectiv pericolul, adică înlăturarea acelui vehicul”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ semnat de deputatul USR Cătălin Drulă.

Ce cred polițiștii

Guvernul a transmis că susţine iniţiativa legislativă, sub rezerva condiţionării ca măsura ridicării să fie dispusă doar în cazul în care nu se respectă distanţa minimă de un metru pentru circulaţia pietonilor.

„Raţiunea este tocmai aceea că în România nu sunt suficiente locuri de parcare, iar ridicarea tuturor vehiculelor de pe trotuare ar fi practic imposibilă la ora actuală”, a precizat Alexandru Popa, reprezentantul Direcţiei Rutiere din Ministerul Afacerilor Interne.

Alexandru Popa a mai spus că şi în prezent este interzisă parcarea pe trotuare, însă nu se dispune această măsură administrativă de ridicarea autovehiculelor.

„Referitor la obligaţia de un metru, în forma actuală este prevăzută în sarcina administraţiilor locale de a amenaja parcări pe trotuare, cu condiţia de a respecta distanţa de un metru pentru pietoni. Noutatea adusă prin iniţiativa legislativă este că se elimină sintagma «pe partea carosabilă». Prin propunere se doreşte să se ridice toate vehiculele staţionate neregulamentar, inclusiv de pe trotuar”, a mai explicat reprezentantul MAI.

Raportul de adoptare a proiectului a fost aprobat cu majoritate de voturi pentru şi două voturi împotrivă. În 13 septembrie, Comisia pentru industrii a Camerei Deputaţilor a dat, de asemenea, un raport favorabil asupra proiectului. Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă