Maşini ce-şi schimbă numărul de înmatriculare în mers, folosite de traficanţii de ţigări. Gruparea, destructurată de DIICOT FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT Neamţ au destructurat un grup infracţional specializat în contrabandă cu ţigări provenite din spaţiul extracomunitar, date din anchetă arătând că în decurs de câteva luni suspecţii au prejudiciat bugetul statului cu patru milioane de lei în urma vânzării ilegale de ţigări.

Contrabandiştii primeau ţigările în principal în localitatea Vicovu de Sus din judeţul Suceava, de unde erau transportate, cu diferite autovehicule, până în municipiul Roman, judeţul Neamţ, iar de acolo erau depozitate în mai multe imobile. Ulterior, ţigările de contrabandă erau distribuite către mai mulţi beneficiari din judeţele Neamţ, Vaslui, Suceava şi Iaşi, majoritatea administratori ai unor societăţi comerciale, reiese din ancheta procurorilor DIICOT Neamţ. 

„Pentru transportul ţigaretelor, membrii grupării foloseau autovehicule ce aveau montate dispozitive speciale de înlocuire a plăcuţelor de înmatriculare, în mers, cu unele false, pentru a evita depistarea de către organele de anchetă. În perioada mai – noiembrie 2021, membrii grupării au colectat, preluat, deţinut, transportat şi distribuit aproximativ 300.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, de diferite mărci, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului fiind de aproximativ 4.000.000 de lei”, transmite, luni, Direcţia de e Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. 

Informaţiile au fost făcute publice după ce, în cursul aceleiaşi zile, procurorii Direcţiei de Investigare a DIICOT– Biroul Teritorial Neamţ împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bacău au făcut, în acest dosar, 39 de percheziţii domiciliare, în judeţele Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui. 

La percheziţii anchetatorii au găsit 1.288 de pachete cu ţigarete de diferite mărci, sumele de 118.850 de lei, 9.485 de euro şi 140 de lire, un dispozitiv de înlocuire a plăcuţelor de înmatriculare în mers, plăcuţe de înmatriculare false, precum şi un pistol neletal şi cartuşe. 

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, vor fi audiate 22 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani