MApN: Indexarea pensiilor militare cu rata inflaţiei se amână până la 1 septembrie 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indexarea pensiilor militare cu rata medie anuală a inflaţiei se amână până la 1 septembrie 2021, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN). "În bugetul Ministerului Apărării Naţionale vor fi prevăzute sumele necesare aplicării acestei indexări, decizia de amânare fiind motivată de constrângerile bugetare severe cauzate de gestionarea pandemiei de COVID-19", arată MApN într-un comunicat.

Anunţul a fost făcut la o întâlnire pe care ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi locţiitorul şefului Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului (DRPCVP), generalul de brigadă Valeriu Roşu, au avut-o, marţi, la sediul MApN, cu preşedintele Forumului structurilor asociative ale personalului militar în rezervă şi în retragere, colonelul (r.) Marian Tudor, şi cu generalul-locotenent (rtr.) Neculai Băhnăreanu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, pentru a discuta principalelesubiecte care îi preocupă pe militarii în rezervă şi retragere.

"Referitor la indexarea cuantumurilor pensiilor militare de stat cu rata medie anuală a inflaţiei, cei prezenţi au fost informaţi că la nivelul Guvernului României s-a hotărât amânarea aplicării acestor prevederi până la data de 1 septembrie 2021. În bugetul Ministerului Apărării Naţionale vor fi prevăzute sumele necesare aplicării acestei indexări, decizia de amânare fiind motivată de constrângerile bugetare severe cauzate de gestionarea pandemiei de COVID-19", se arată într-un comunicat de presă transmis de MApN.

De asemenea, în ceea ce priveşte proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat şi instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat, PL-x 199/2020, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, a fost reafirmat sprijinul comun al tuturor celor prezenţi pentru promovarea acestui act normativ, respectând principiile agreate anterior, referitoare la înlăturarea discriminărilor din prezent şi la crearea unui cadru adecvat actualizării şi recalculării pensiilor militare.

Conform sursei citate, la reluarea activităţii parlamentare, în luna ianuarie, PL-x 199/2020 va fi dezbătut în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor şi apoi va fi supus aprobării plenului, având susţinerea Guvernului. În bugetul Ministerului Apărării Naţionale vor fi prevăzute resursele necesare susţinerii acestei iniţiative începând cu luna aprilie a anului viitor.

Ministrul Ciucă a subliniat, de asemenea, că Legea nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat va fi aplicată începând cu luna februarie 2021, existând resursele bugetare necesare. Normele de aplicare ale legii sunt acum în faza de stabilire a ultimelor detalii, rezultate în urma publicării în transparenţă decizională a proiectului. Ministrul Apărării i-a asigurat pe cei prezenţi că aceste norme vor fi aprobate şi publicate în timp util.

"Pe timpul întâlnirii, generalul-locotenent (rtr.) Băhnăreanu a ridicat o problemă legată de aplicarea HG nr. 998 din 18 noiembrie 2020 privind stabilirea numărului de bilete de tratament balnear şi de recuperare, a condiţiilor şi modului de acordare, precum şi a modului de distribuire sau de decontare a acestora în sistemul pensiilor militare de stat. Astfel, pentru ca militarii în rezervă şi retragere să beneficieze încă din 2021 de prevederile acestui act normativ, va fi necesară promovarea unor modificări ale Hotărârii de Guvern, obiectiv asumat de conducerea instituţiei", mai scrie în comunicat.

În final, cei prezenţi au analizat posibilitatea ca militarii activi, în rezervă şi retragere să se poată imuniza împotriva COVID-19 în centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării Naţionale. S-a decis astfel ca instituţia militară să pună la dispoziţia militarilor această facilitate, numai dacă aceştia vor dori să se vaccineze, a precizat MApN.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate