Mandat de arestare pentru baronul de Constanţa Nicuşor Constantinescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Constantinescu este acuzat de mai multe fapte de corupţie

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis definitiv ca preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, trebuie să ajungă după gratii. Aşa au decis joi judecătorii Curţii de Apel Bucureşti care au respins contestaţia făcută de avocaţii baronului constănţean împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia.
Avocaţii lui Constantinescu au făcut tot posibilul să convingă judecătorii că baronul este grav bolnav şi că nu a încălcat obligaţiile din cadrul controlului judiciar. În acest sens, apărătorii au depus joi noi înscrisuri medicale semnate de un medic român.

În replică, procurorul DNA a cerut ca documentele să fie prezentate în varianta originală, pentru că există suspiciuni cu privire la autenticitatea acestora. “Eu nu mă pot baza pe aceste încrisuri înmânate în copie”, a arătat acuzarea.

Avocatul lui Constantinescu, Cătălin Dancu, şi-a arătat nemulţumirea. “Aceste acte pe care medicii le emit nu sunt puncte de vedere personale. (...) Doamna procuror îşi permite să pună la îndoială toate tomografele, toate rezultatele medicale, probitatea profesională a medicului. (...) Cred că singura soluţie liniştitoare pentru DNA este ca domnul Nicuşor Constantinescu să fie mort”, a conchis apărătorul lui Constantinescu.

În acest moment şeful CJ Constanţa este dat în urmărire internaţională. Autorităţile din România le-au anunţat déjà pe cele americane că îl caută şi că acesta pretinde că se află într-o unitate spitalicească. Dacă va fi găsit, Constantinescu va fi reţinut şi după ce se va confirma mandatul de arestare va fi extrădat pentru a fi încarcerat.

Nu s-a mai întors în ţară

În urmă cu numai câteva săptămâni, pe numele şefului CJ Constanţa a mai fost emis un mandat de arestare, pentru nerespectarea normelor controlului judiciar, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, iar mandatul a fost anulat.

Ulterior, Tribunalul Bucureşti a dispus din nou arestarea lui Nicuşor Constantinescu, la cererea DNA, după ce în presă au apărut imagini cu baronul de Constanţa, ”grav bolnav”, fumând pe terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, dar respinsă joi de magistraţi.

Procurorul de caz, reclamat la CSM

Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu vor sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la atitudinea procurorului DNA, care a respins veridicitatea scrisorilor medicale referitoare la starea de sănătate a şefului CJ Constanţa.

Anunţul în acest sens a fost făcut după terminarea judecării contestaţiei lui Nicuşor Constantinescu la decizia Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă a sa. Potrivit avocaţilor, procurorul de caz, reprezentant al DNA, “se face că nu cunoaşte legea ori nu o cunoaşte”.

Judecat în trei dosare

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.
Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Contestaţia lui Nicuşor Constantinescu la arestarea preventivă, amânată pentru joi. Avocatul său susţine că e bolnav

Judecarea contestaţiei lui Nicuşor Constantinescu faţă de arestarea preventivă dispusă de Tribunalul Bucureşti a fost amânată pentru joi, după ce avocatul acestuia a lipsit de la termenul de marţi programat la Curtea de Apel Bucureşti, invocând motive medicale.

Controlul judiciar, ridicat în cazul lui Nicuşor Constantinescu, într-unul din dosare. În alt dosar a fost emis mandat de arestare preventivă

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, vineri ridicarea controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu, într-unul din dosarele acestuia, în condiţiile în care Tribunalul Capitalei a dispus din nou, în 23 iulie, arestarea şefului CJ Constanţa într-un alt dosar.

Mai multe pentru tine:
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Muncitor străin, bătut cu parul până la comă de un român din Cluj. Incidentul a avut loc în aceeași zi cu cel din Capitală
Sora tânărului mort într-un tragic accident de circulație la Mamaia acuză magistrații că l-au lăsat în libertate pe șoferul ucigaș. „Aceasta nu este dreptate”
Sindicaliștii din educație anunță proteste masive în prima zi de școală: „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune”
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești