Manda, despre protestul #rezist din faţa Sălii Palatului: În Germania, cei care au huiduit au fost luaţi cu jeturi de apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest în timpul Congresului PSD FOTO Mediafax

Preşedintele Comisiei de numărare a voturilor din cadrul Congresului PSD, senatorul Claudiu Manda, a declarat sâmbătă, referitor la protestatarii din faţa Sălii Palatului, că şi în Germania au fost alegeri într-o sală, iar cei care au huiduit afară au fost luaţi cu jeturi de apă“.

„În Germania s-a întâmplat aşa - au fost alegeri într-o sală legale, aşa cum prevedea legea, afară cei care au huiduit au fost luaţi cu jeturi de apă”, a declarat Claudiu Manda.

Acesta a completat: „Nu am făcut o sugestie, am spus că în Germania, unde e democraţie, au libertatea să protesteze, dar într-un cadru legal”.

Sute de oameni protestează vizavi de Sala Palatului, în faţa lor fiind un cordon de jandarmi. Scandările se aud până în clădire, iar delegaţii la Congresul PSD se uită de la ferestre.

Protestatarii scandează ”Hoţii”, ”Dragnea nu uita, România nu-i a ta”, ”Condamnat penal, marş la tribunal”, ”PSD, ciuma roşie”, ”Justiţie, nu corupţie”, ”Liviu Dragnea ai ajuns trădătorul neamului”.

Unii dintre oamenii care au venit să protesteze au portavoce, astfel că scandările se aud în clădirea Sălii Palatului.

Mulţi delegaţi la congres au ieşit la ferestre pentru a vedea ce se întâmplă.

Citeşte şi:

Protestari de la Congresul PSD, ridicaţi de jandarmi. Scandările manifestanţilor se aud din clădirea Sălii Palatului. Delegaţii se uită de la ferestre

Dancă: PSD organizează un congres militarizat, folosind Jandarmeria ca armată de partid pentru intimidarea cetăţenilor nemulţumiţi de guvernare

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare