Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant primind şpagă 10.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dănuţ Căpăţână

Dănuţ Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, a fost  reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA Bucureşti care îl acuză de luare de mită în formă continuată,  după ce a fost prins în flagrant primind 10.000 de euro de la un om de afaceri, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

UPDATE - Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Constanţa a a ajuns la sediul DNA Bucureşti în jurul orei 15.00, refuzând însă să dea declaraţii în faţa presei.

Miercuri seară, procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată şi va fi prezentat joi, în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Banii reprezentau doar o parte dintr-un total de peste 85.000 de euro pe care Căpăţână i-ar fi primit începând cu anul 2012.

Dănuţ Căpăţână a fost prins în flagrant primind 10.000 de euro drept mită din partea unui om de afaceri care l-a şi denunţat.


Potrivit comunicatului DNA, în perioada 2011 – 2015, între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, reprezentat de inculpatul Căpăţînă Dănuţ, şi o societate comercială s-au încheiat un acord cadru şi mai multe contracte pentru prestarea serviciilor IT, constând efectiv în: oferirea suportului informatic pentru managementul activităţii (licenţe de aplicaţii şi diferite programe), disponibilitate volum de calcul şi stocare date, asigurarea serviciilor de consultanţă de specialitate privind implementarea sistemelor, mentenanţă, configurarea şi adaptarea în funcţie de nevoile specifice ale spitalului şi instruirea utilizatorilor.

Valoarea totală a serviciilor ce urmau a fi prestate în cadrul acordului era de aproximativ 556.800 euro (fără TVA) - aproximativ 139.200 euro (fără TVA)/an.

În acelaşi context, pentru „buna derulare” a contractelor şi pentru a nu exista întârzieri la plata facturilor pentru serviciile prestate, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a pretins şi primit, lunar, cu titlu de mită, de la reprezentanţii firmei respective (denunţători în cauză) iniţial suma 2.300 euro, majorată ulterior la 2.900 euro.

Plăţile s-au făcut, la indicaţia inculpatului Căpăţînă Dănuţ, în baza unor contracte de „consultanţă” încheiate de societatea respectivă cu două companii offshore, ce aparţineau managerului unităţii medicale, deşi firma respectivă nu a beneficiat niciodată de asemenea de servicii.

Astfel, în perioada 2012 - august 2015, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a primit în modalitatea de mai sus suma totală de 77.412 euro la care se mai adaugă 8.000 euro primiţi cash.

În cursul lunii aprilie 2016, în contextul în care aceeaşi societate comercială se afla în negocieri cu Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa în vederea încheierii unui nou contract, cu ocazia unei întâlniri, inculpatul Căpăţînă Dănuţ i-a amintit unuia dintre denunţători faptul că mai are de achitat o “datorie” de 50.000 euro.

După ce au căzut de acord cu privire la suma şi modalitatea de remitere, respectiv 25.000-30.000 de euro, plătibilă cash şi în rate, inculpatul a pretins pentru derularea viitorului contract 10% din valoarea facturilor emise, respectiv suma de 1.300 euro/lună, faţă de procentul de 15% pretins anterior.

La data de 18 mai 2016, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce a primit de la persoana denunţătoare o tranşă din „datoria” pretinsă, respectiv 10.000 euro.

Dănuţ Căpăţână a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA în 4 noiembrie 2014, pentru abuz în serviciu,  în legătură cu atribuirea unui contract de concesiune a serviciului de producţie, distribuţie şi monitorizare oxigen medicinal.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă