Managerul Spitalului Municipal Caracal, cercetat pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DNA a dispus punerea sub control judiciar conducerea Spitalului Municipal Caracal. Managerul, directorul, financiar-contabil și directorul medical sunt acuzați de abuz în seviciu și falsificarea unor documente, prin care instituția ar fi obținut fonduri europene în valoare de 740.000 lei. 

FOTO Arhivă Adevărul

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu datele de 08 respectiv 13 iunie 2023, a inculpaților:

RADU DUMITRU-LIVIU, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- abuz în serviciu,

- fals intelectual, în formă continuată,

- complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,

MITRAN MARIAN, la data faptelor director financiar-contabil în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- fals intelectual, în formă continuată,

- complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,

IONESCU MIHAELA, la data faptelor director medical în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

- fals intelectual, în formă continuată,

- complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”, arată un comunicat de presă al DNA. 

Potrivit procurorilor DNA, „în perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpații Mitran Marian și Ionescu Mihaela, ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obținerea în mod ilegal a unor fonduri europene și ulterior au dispus în mod abuziv de sumele obținute cu titlu de stimulent de risc.

În conformitate cu dispozițiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, cum este și Spitalul Municipal Caracal, cu condiția ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă și să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.

Concret, în contextul de mai sus, cei trei inculpați ar fi întocmit și semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realității, pe care ulterior le-au înaintat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării”.

Astfel, DNA arată că inculpații „ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene”.

„Ulterior, din suma obținută în mod ilegal, inculpații Radu Dumitru Liviu și Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei.

În aceeași perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptățite să intre în posesia lor”, au mai arătat procurorii. 

De asemenea, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri ce aparțin celor trei inculpați, iar pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații:

- să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

- să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate