Malluri blocate de criza economică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La mallul World Trade Center din Constanţa, lucrările au început în 2006, dar nu s-au încheiat nici acum

Craiova şi Galaţi sunt singurele oraşe cu peste 300.000 de locuitori care nu au niciun centru comercial de mari dimensiuni. Lucrările la investiţii de zeci de milioane de euro sunt blocate din cauza crizei economice. Unele construcţii s-au oprit la stadiul de fundaţie, iar altele la „roşu“.

În toate oraşele din ţară sunt malluri la care au fost sistate lucrările, investiţiile de zeci de milioane de euro fiind blocate de criza financiară. Printre acestea se află Galaţiul şi Craiova, singurele urbe cu peste 300.000 de locuitori care nu au mall.

Citiţi şi:
Timişoara: „Birturile” din Complexul Studenţesc sunt puse în pericol de noul mall de la Abator
Timişoara: Au început lucrările la al doilea mall din capitala Banatului (GALERIE FOTO)
Timişoara: Ţiriac vrea să construiască un minioraş în Complexul Studenţesc

VIDEO Burj Khalif: cu 828 de metri mai aproape de cer

La Euromallul din zona Valea Oraşului a municipiului Galaţi, lucrările au început în 2006, iar investiţia anunţată era de 50 de milioane de euro. „Deşi, iniţial, au anunţat că vor finaliza Euromallul în 2008, investitorii au avut nişte probleme pe partea de creditare", a spus Nicuşor Ciumacenco, viceprimarul Galaţiului. La cel de-al doilea mall aflat în construcţie la Galaţi, în cartierul Micro 19, lucrările s-au oprit de două luni.

Abandonat după inaugurarea la „roşu"

În Craiova, criza din domeniul imobiliar a zădărnicit planurile investitorilor care anunţaseră deschiderea a două centre comerciale în 2009.


După o perioadă de aproape un an, timp în care dezvoltatorul Immoeast a abandonat lucrarea la West Gate Center, situat în Craiova la ieşirea spre Timişoara, lucrările au fost reluate, compania anunţând inaugurarea în primăvara acestui an.

Cu o suprafaţă de 74.000 de metri pătraţi, mall-ul ar fi cel mai mare din Oltenia şi primul centru comercial „verde” din Europa de sud-est. În construcţia centrului au fost investite până acum 60 din cele 100 milioane de euro preconizate. În toamna lui 2008, Immoeast se grăbise să inaugureze mall-ul la „roşu”.

Dacă pe strada Severinului, a fost ridicat deja un schelet gigantic din beton, celălalt proiect de centru comercial s-a oprit la stadiul de fundaţie. Compania portugheză Sonae Sierra a amânat pentru 2012 inaugurarea „Craiova Shopping” din lipsă de finanţare.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat că inaugurarea unui mall ar însemna enorm de mult pentru craioveni. „Contează orice distracţie de care pot profita oamenii, orice loc de muncă creat şi ne dorim din tot sufletul ca problemele financiare ale celor doi investitori să se termine”,a  spus Solomon.

Municipiul Constanţa are deja două malluri construite, Tomis Mall şi City Park Mall, şi alte două proiecte în desfăşurare, respectiv Polus Center şi World Trade Center. La World Trade Center, aşa cum se va numi proiectul dezvoltat de RED Projects pe malul portului, mai mult se stă decât se lucrează.

Construcţia a început în 2006 şi, conform anunţului iniţiat, ar fi trebuit să se încheie în 2008. Cristina Chelaru, PR al RED Projects, spune că noul termen este 2012. Suma investiţiei este de 100 de milioane de euro.

Lucrări sistate la Ploieşti

În 2007, în zona de Nord a Ploieştiului se pregătea ridicarea celui de-al doilea mall din oraş. Construcţia a intrat în reponsabilitatea unei firme din comuna Blejoi, iar până acum nu s-a făcut nici măcar structura de rezistenţă.

„Nu ştiu când vor fi reluate lucrările, pentru că depinde doar de investitor", a declarat Adrian Dumitru, primarul comunei. Valoarea investiţiei este de 40 milioane de euro şi lucrările ar fi trebuit finalizate în 2010.

Mall închis la patru luni de la deschidere

Sibiul este singurul oraş din ţară în care un mall s-a închis după numai patru luni din lipsă de clienţi. Trident Shopping Center, o investiţie de 15 milioane de euro, a fost inaugurat în aprilie 2009, fără ca galeriile comerciale să fie închiriate.

Bucureştiul stă mai bine

AFI Palace Cotroceni a fost inaugurat în octombrie 2009

Dacă mallurile din ţară sunt afectate de criză, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele din Capitală. În Bucureşti sunt şase malluri: Băneasa Shopping City, City Mall Bucureşti, Plaza Romania, Liberty Center, Bucureşti Mall şi Afi Palace Cotroceni. Acestora li se adaugă Unirea Shopping Center, centrul comercial care a înregistrat cele mai mari vânzări din acest an.

AFI Palace Cotroceni a fost deschis anul trecut la sfârşitul lunii octombrie şi are primul IMAX din România (3D), cel mai mare patinoar dintr-un spaţiu închis şi un lac artificial. Investiţia se ridică la circa 300 de milioane de euro. Dintre oraşele cu peste 300.000 de locuitori care au malluri sunt Timişoara, unul, Cluj-Napoca şi Iaşiul, câte două. (Simona Soare)

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă