Maior: Nu vom fi ameninţaţi teritorial de instabilitatea din zonă, dar vom fi afectaţi economic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu va fi ameninţată militar sau teritorial de conflictul din zonă, dar va fi afectată economic, declară, într-un interviu pentru Mediafax, directorul SRI, George Maior, precizând că instituţiile din domeniul strategic trebuie susţinute de clasa politică pentru a face faţă acestor fenomene.

Întrebat dacă România va fi ameninţată de Rusia, Maior a declarat: "În ceea ce priveşte aceste dezvoltări militare, geopolitice, de instabilitate în zona noastră, bineînţeles că întotdeauna vom fi afectaţi. Nu vom fi, desigur, ameninţaţi din punct de vedere militar, teritorial, dar vom fi afectaţi economic, informaţional, comercial şi, în cele din urmă, geopolitic de un fenomen de instabilitate la graniţe şi trebuie să tratăm foarte serios această chestiune, să fim pregătiţi pentru a înţelege fenomenul şi a-l trata corespunzător".

Întrebat dacă este clasa politică din România calată pe apărarea intereselor României în contextul acestei instabilităţi la graniţă, directorul SRI a răspuns că există şansa existenţei unor instituţii puternice în domeniul strategic, ce pot să ofere clasei politice viziune strategică, expertiză şi capacităţi "efectiv acţionale" pentru a face faţă acestor fenomene.

"Clasa politică, desigur, are obligaţia de a respecta aceste instituţii, de a le asigura autonomia de evaluare strategică a acestor evoluţii şi de a le pune la dispoziţie resursele pentru a-şi putea îndeplini misiunea, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, din păcate", a adăugat Maior.

Întrebat cum vede evoluţia clasei politice de la aderarea României la NATO, Maior a răspuns: "Cel puţin a fost obligată să înţeleagă mai bine aceste provocări ale statelor şi ale comunităţii din care facem parte - euroatlantică, în faţa evoluţiilor strategice".

„Deşi a câştigat teritorial, Rusia a pierdut Soft power, ceea ce e grav pentru interesele ei”

Directorul SRI, George Maior, a mai declarat, în cadrul aceluiaşi interviu, că Rusia a pierdut, în zilele expansiunii în Crimeea, o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea internaţională, ceea ce este grav pentru interesele Rusiei pe termen mediu şi lung.

Potrivit lui Maior, modelul ideal de putere la nivel global va fi întotdeauna o combinaţie între Soft power şi Hard power, el precizând că SUA nu sunt doar o expresie de Soft power, ci şi au la bază o structură de forţă militară şi de informaţii foarte puternică.

"Din păcate, dacă insişti prea mult pe una dintre dimensiuni, de exemplu pe cea «hard», ajungi într-o marginalizare în sistemul de valori internaţional, care se bazează, totuşi, pe drept internaţional, pe nişte principii minimale acceptate de comunitatea internaţională", a spus Maior.

Potrivit directorului SRI, din acest punct de vedere Rusia a pierdut o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea internaţională, ceea ce este grav pentru interesele Rusiei pe termen mediu şi lung.

"Rusia a pierdut, deşi a câştigat teritorial, în câteva zile, prin expansiunea în Crimeea, (...) a pierdut în aceleaşi zile o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea sa în sistemul internaţional. Ceea ce este, cred, grav pentru interesele pe termen mediu şi lung ale Rusiei", a spus Maior.

El a subliniat că atunci când pierzi "atât de masiv din legitimitate prin acţiunile tale unilaterale, este foarte greu să-ţi reconstruieşti acea legitimitate fără diplomaţie, fără acumulare din nou de Soft power şi fără a da înapoi în ceea ce priveşte acţiunile unilaterale de tip militar, geopolitic care doresc achiziţionarea de teritorii".

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie