MAI are noi idei de modificare a Codului Rutier. Psihologul te poate lăsa fără permis

0
Publicat:

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vrea să schimbe Codul rutier și, între altele, medicii ar putea trimite la psiholog șoferii a căror sănatate mintală li se pare precară, iar după examinarea de specialitate aceștia ar putea rămâne fără carnet. Experții explică de ce nu va funcționa o astfel de reglementare.

Șoferii cu probleme ar putea fi trimiși la psiholog

„Orice medic, atunci când constată că o persoană, titulară a unui permis de conducere, aflată în evidența sau îngrijirea sa, prezintă simptome ce pot afecta capacitățile psihologice necesare pentru a conduce autovehicule ori tramvaie, emite bilet de trimitere către o formă independentă de exercitare a activității de psiholog cu drept de liberă practică, în vederea realizării unei evaluări psihologice. Rezultatul evaluării psihologice, prin care se declară inapt psihologic pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie un titular de permis de conducere, se comunică, în termen de o zi de la data evaluării, de către psihologul care a efectuat-o, către poliția rutieră în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea. Ulterior (...) poliția rutieră retrage permisul de conducere al persoanei respective (...) făcând mențiune despre aceasta în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie. Măsura dispusă i se comunică, de îndată, titularului de permis de conducere”, se arată într-un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere în care se mai precizează că persoana în cauză are trei zile să predea permisul autorităților.

De precizat că șoferul care rămâne fără permis în astfel de circumstanțe are dreptul să ceară o reevaluare a situației. „Rezultatul evaluării psihologice poate fi contestat în termen de 30 de zile, la Comisia centrală medicală și psihologică în siguranța transporturilor”, se mai arată în proiect.

Colegiul Medicilor s-a opus categoric

Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, susține că o reglementare asemănătoare a fost aprobată în 2006, dar a funcționat numai o lună. „Cei de la Colegiul Medicilor au făcut un scandal monstru, spunând că ei au depus un jurământ și nu pot încălca problema confidențialității diagnosticului unui pacient. Ulterior, după o serie de demersuri, prevederea a fost anulată. În momentul de față, în afară de controlul periodic la preschimbarea permisului de conducere, un șofer cu probleme psihologice poate fi depistat numai în cazuri flagrante, de obicei după un accident, dar atunci este prea târziu. Teoretic, se poate depista și la un control de rutină în trafic, mai ales când afecțiunea este evidentă. Numai că lucrurile se complică în faza următoare. Adică polițistul nu poate cataloga persoana ca fiind inaptă să conducă pentru că nu are competență. Îl poate lua pe șofer ca să-l ducă la Medicină Legală și să ceară o examinare de specialitate. Și aici apare o altă problemă, pentru că expertiza trebuie plătită și MAI nu prea are bani pentru aceste facturi, le plătește foarte târziu. Astfel, rezultatul vine și după doi ani, iar șoferul cu probleme circulă în acest timp, pentru că nu poți să-i interzici acest drept, îi dai dovadă cu drept de circulație”, a precizat Lucian Diniţă.

„Nu e treaba mea, nu mă bag“

La rândul său, psihologul clinician Mihai Copăceanu susține că deși în esență intenția inițiatorilor proiectului este una de apreciat, în actuala formă și luând seama la specificul cultural și psihologic al românului, proiectul de lege nu-și poate atinge scopul. „Să vă explic. În primul rând, chiar dacă prin absurd orice medic ar constata prin propriile simțuri că un anume pacient prezintă posibile afectări ale capacităților psihologice, nu va fi deloc motivat și nici interesat de a emite o trimitere către psiholog. Medicii au competențe în domeniul și specialitatea lor și nu vor risca o afectare a reputației lor profesionale sau un eventual conflict cu pacientul, dacă există riscul pierderii permisului de conducere, potrivit principiului «nu e treaba mea, nu mă bag». Oricum, medicii sunt suprasolicitaţi și încărcați cu sarcini și nu-și doresc atribuții suplimentare, mai ales dacă acestea au un rol defavorizant. În al doilea rând, cum se asigură faptul că pacientul respectă recomandarea medicului știind că riscă pierderea permisului auto? Românii au reținere și teamă față de evaluările psihologice. Mai mult, costurile evaluărilor psihologice vor fi suportate de către fiecare individ, deci o altă piedică”, spune psihologul.

Mihai Copăceanu mai susține că psihologii înșiși se regăsesc în aceeași situație incomodă de a constata afectarea capacităților psihologice și nici gând ca aceștia să fie de acord să trimită înștiințări către poliția rutieră. „În final, cum românul este războinic, va contesta degrabă rezultatele evaluării psihologice și potrivit cutumelor va reuși să identifice un alt cabinet psihologic care să-i realizeze o evaluare psihologică cu rezultate favorabile. Recomandarea mea este de a elabora proiecte de lege cu mai multă eficiență”, a precizat psihologul.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor