Magistrații se plâng la Bruxelles: „Independența justiției implică și securitatea financiară”

0
Publicat:

Magistrații români au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care reclamă că intențiile politicienilor de a le reduce pensiile speciale le afectează independența și statutul profesional.

Magistrații se plâng la Bruxelles că le-ar putea fi reduse pensiile FOTO: Arhivă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis o informare oficială către Comisia Europeană, în care acuză factorul politic că duce o campanie concertată împotriva judecătorilor și procurorilor din România, vizând reducerea pensiilor speciale și a vârstei scăzute de pensionare.

Informațiile vehiculate constant în spațiul public, având ca sursă chiar exponenți importanți ai factorului politic, au condus la stigmatizarea socială a magistraților români, în condițiile în care sunt prezentați doar ca niște beneficiari ai unor privilegii nejustificate, în antiteză cu dificultățile economice și sociale pe care le traversează societatea”, se arată în scrisoarea trimisă la Bruxelles.

CSM avertizează că acest demers este unul periculos pentru statul de drept, întrucât „independența justiției, esențială pentru existența unui stat de drept, implică și securitatea financiară a magistraților”.

„Campanie împotriva magistraților”

Consiliul susține că în spațiul public este omis deliberat faptul că magistrații gestionează un volum foarte mare de muncă, adesea în condiții improprii, și că se supun unuia dintre cele mai stricte regimuri de interdicții și incompatibilități din Uniunea Europeană.

„În acest fel, în mod nedrept, încrederea societății în justiție este știrbită, iar denigrarea magistraților reprezintă o constantă în multe luări de poziție, dobândind astfel dimensiunea unei veritabile campanii îndreptate împotriva acestora”, mai transmite CSM.

Bolojan: Sistemul privilegiat de pensionare va fi eliminat

Premierul Ilie Bolojan a anunțat recent că intenționează să elimine sistemul actual de pensionare în Justiție, atât în ceea ce privește vârsta la care magistrații se retrag din activitate, cât și cuantumul pensiilor.

El a declarat că, în perioada în care a fost președinte interimar timp de trei luni, a semnat mai multe decrete de pensionare și a observat „la ce vârstă se pensionează magistrații și ce pensii primesc aceștia”.

Bolojan a subliniat că „nechitățile flagrante” care permit pensionarea la 48-50 de ani și acordarea unor pensii speciale vor fi corectate prin lege. El a adăugat că această reformă este parte din angajamentele asumate de România în cadrul procesului de accesare a fondurilor europene.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă