Maghiarii fac lanţ viu în jurul Colegiului "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest pentru Colegiul Szelkely Miko. Sursa foto: mesageruldecovasna.ro

Peste 500 de maghiari au format, joi după-amiază, un lanţ viu în jurul Colegiului "Székely Mikó" din centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

Aceştia protestează, din nou, faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării acestui imobil.

Preotul reformat Santa Imre, care a protestat în această vară timp de 57 de zile în faţa Colegiului "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării acestui imobil, a fost cel care i-a invitat pe maghiari să i se alăture pentru a putea forma un lanţ viu în jurul unităţii de învăţământ.

Manifestarea a început cu o rugăciune în faţa Colegiului "Székely Mikó", după care cei peste 500 de participanţi au format un lanţ viu în jurul liceului, care se află în centrul municipiului.

La eveniment au fost prezenţi şi liderii locali ai UDMR, PCM şi PPMT, consilieri locali şi judeţeni, precum şi secretarul de stat Marko Attila, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în cazul retrocedării acestui colegiu.

Marko Attila a declarat că a cerut amânarea judecării recursului, care trebuia să înceapă vineri, la Curtea de Apel Ploieşti, pentru a-şi pregăti apărarea.

Aproximativ 25.000 de maghiari, între care sute de preoţi, au participat,şi pe 1 septembrie, la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului "Székely Mikó" din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”