MAE: E necesară respectarea regimului juridic cu privire la staţionarea trupelor străine în Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe afirmă, într-un comunicat remis, sâmbătă, că este necesară respectarea întocmai a regimului juridic în vigoare, acceptat de către statul gazdă, cu privire la staţionarea trupelor străine care se află pe teritoriul regiunii ucrainene Crimeea, relatează Mediafax.

„Ministerul Afacerilor Externe al României regretă profund deteriorarea situaţiei din Crimeea, importantă regiune din sudul Ucrainei. Păstrarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei reprezintă, din punctul de vedere al României, ca şi al comunităţii internaţionale, elemente de bază, absolut necesare pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii regionale. În calitate de stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, România urmăreşte activ, cu deosebită atenţie şi îngrijorare, evoluţiile care pot altera parametrii statalităţii ucrainene. România este în contact cu partenerii săi din UE şi NATO în legătură cu aceste evoluţii“, se arată într-un comunicat al MAE.

MAE român consideră că este necesară respectarea întocmai a regimului juridic în vigoare, acceptat de către statul gazdă, cu privire la staţionarea trupelor străine care se află pe teritoriul regiunii ucrainene Crimeea.

„Evitarea unei situaţii de vid de autoritate, de natură să afecteze capacitatea de menţinere a ordinii publice, este absolut necesară în această perioadă, pentru garantarea siguranţei şi integrităţii cetăţenilor ucraineni, indiferent de etnia acestora. În acelaşi spirit de profundă preocupare, MAE consideră că prevenirea violenţelor de orice natură trebuie urmărită în mod constant de către autorităţi şi cetăţeni“, se mai arată în comunicatul MAE.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut şi a primit, sâmbătă, aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la normalizarea situaţiei.
 

Articole pe aceeaşi temă

Vitali Kliciko cere mobilizarea generală în Ucraina, după ce Parlamentul rus a aprobat intervenţia militară în Crimeea. Vitali Kliciko, unul dintre principalii lideri politici proeuropeni de la Kiev, solicită Parlamentului să decreteze mobilizarea generală în contextul ameninţărilor privind o intervenţie militară a Rusiei, informează Mediafax.

FOTO VIDEO Putin are acordul Parlamentului rus de a folosi forţa militară în CrimeeaConsiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului Rusiei, îi cere preşedintelui Vladimir Putin retragerea ambasadorului rus din Statele Unite, pe fondul situaţiei tensionate din Ucraina.  

Vocea Rusiei: „Ianukovici a trădat din prostie pură. În mod normal, el trebuia să fie deja mort, dar se pare că Dumnezeu îi are în pază pe proşti”„Este greu să prevezi că un preşedinte de ţară poate fi atât de idiot pentru a-şi trăda întreaga echipă, rudele şi aliaţii, fiind în acelaşi timp suficient de hâtru pentru a scăpa de sub supravegherea consilierilor de încredere”, scrie un jurnalist pe portalul în limba română al organizaţiei media  de stat Vocea Rusiei.

Rusia creează premise pentru intervenţie militară în Ucraina şi oferă cetăţenie locuitorilor din Crimeea: „Dacă vreţi să rămâneţi cu Rusia, vă vom susţine”După ce 10.000 de oameni au strigat la Sevastopol „Mamă Rusia, salvează-ne de fasciştii de la Kiev”, Moscova a anunţat că va oferi cetăţenie tuturor locuitorilor din Crimeea.

Parlamentul regiunii Crimeea se întruneşte în sesiune extraordinarăParlamentul regiunii autonome Crimeea se va întruni miercuri, în sesiune extraordinară, pe tema situaţiei de criză din Ucraina, informează site-ul Ukrinform.

Ministrul de Interne al Ucrainei: „Berkut nu mai există”. Autorităţile din Sevastopol cheamă ofiţerii în CrimeeaMinistrul interimar de interne ucrainean Arsen Avakov a anunţat miercuri dizolvarea unităţii de operaţiuni speciale Berkut din cadrul poliţiei ucrainene, principalul pilon în eforturile de reprimare a protestelor care au avut loc trei luni neîncetat în Piaţa Independenţei din Kiev. Imediat, autorităţile din Sevastopol, oraş pro-rus, au invitat membrii trupelor desfiinţate să vină aici

„The Financial Times”: Rusia este pregătită pentru un război în Crimeea Un înalt funcţionar de la Moscova a declarat sub protecţia anonimatului că Rusia este pregătită să lanseze o ofensivă militară în Crimeea, republică autonomă din Ucraina, pentru a interveni în favoarea populaţiei ruse majoritare şi pentru a-şi apăra bazele militare.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită