MAE continuă demersurile de evacuare a cetăţenilor români din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MAE reia recomandarea fermă ca cetăţenii români să evite orice deplasare în Afganistan. Foto Shakib Rahmani / AFP

Ministerului Afacerilor Externe (MAE) precizează luni că în contextul evoluţiilor legate de situaţia din Afganistan, Celula de criză interinstituţională şi-a continuat activitatea, în vederea evacuării cetăţenilor români în condiţii de siguranţă. Totodată recomandă ferm ca în cazul în care acolo se mai află cetăţeni care nu au contactat încă misiunea diplomatică a României din Pakistan, să se adreseze urgent Ambasadei României la Islamabad.

”Celula de criză interinstituţională convocată din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu şi-a continuat activitatea pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul afgan, în vederea evacuării acestora în condiţii de siguranţă”, transmite MAE.

MAE şi celelalte instituţii care fac parte din Celula de criză interinstituţională anunţă că vor acorda tot sprijinul misiunii Forţelor Aeriene Române, dispusă de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la propunerea domnului Florin-Vasile Cîţu, prim-ministrul României, pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul statului afgan.

MAE reaminteşte că începând cu data 13 august a.c. a fost ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan la cel maxim (Pericol major - Părăsiţi imediat ţara – https://www.mae.ro/node/56387).

Şi reiterează cu acest prilej şi recomandarea fermă ca cetăţenii români să evite orice deplasare în Afganistan.

MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Islamabad, care asigură reprezentarea ţării noastre în relaţia cu Afganistanul, îşi înregistraseră prezenţa 60 de cetăţeni români cu activităţi în Afganistan, ca angajaţi ai Delegaţiei UE în această ţară, ai Misiunii ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA), respectiv ai unei companii de securitate şi unui ONG.

La momentul accelerării deteriorării situaţiei de securitate, o parte dintre aceşti cetăţeni români părăsiseră deja teritoriul afgan pentru efectuarea concediului de odihnă. De asemenea, 11 cetăţeni români, angajaţi ai Delegaţiei UE în Afganistan, au fost recent evacuaţi, aceştia aflându-se în acest moment la Doha şi urmând a-şi continua călătoria spre România imediat ce vor fi îndeplinite toate procedurile specifice.

Astfel, din datele deţinute de MAE, în Afganistan se află în momentul de faţă 35 de cetăţeni români, în principal personal de securitate angajat de UNAMA, respectiv de o companie de profil. MAE, prin Ambasada României la Islamabad, a menţinut şi menţine legătura cu cetăţenii români în toată această perioadă.

În cazul în care se mai află cetăţeni români în Afganistan care nu au contactat încă misiunea diplomatică a României din Pakistan, MAE recomandă ferm ca aceştia să se adreseze urgent Ambasadei României la Islamabad şi să comunice coordonatele proprii pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.

Totodată, Celula de criză interinstituţională îşi continuă activitatea, în regim permanent, monitorizează evoluţiile şi rămâne în contact cu partenerii internaţionali ai României, respectiv cu ONU şi reprezentanţi ai companiei angajatoare, în vederea analizării operative a tuturor informaţiilor şi pentru a propune adoptarea măsurilor necesare în astfel de situaţii.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Islamabad  +92 51 8441476, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice  +92 311 4469900.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”