Localitatea în care s-a născut Patriarhul Daniel a înregistrat o prezență la vot de peste 200%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satul Dobrești, din județul Timiș, locul în care s-a născut Patriarhului României, Prea Fericitul Daniel, înregistrează o prezența la urne de 202,77%.

Localitatea în care s-a născut Patriarhul Daniel, prezență la vot de peste 200% FOTO: BOR

Până la ora 18.00, au votat 73 de alegători, dintre care 26 de pe listele permanente, 46 pe suplimentare și o urnă mobilă, potrivit Opinia Timișoarei.  

Pe listele permanente sunt înscrise 36 de persoane cu drept de vot, din care 21 își exprimaseră opțiunea electorală la primele ore. Alte 37 de persoane au votat pe listele suplimentare, după ce și-au făcut viza de flotant în localitatea în care s-a născut Prea Fericitul Daniel.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, și-a exprimat votul la Secția de votare nr. 661 din Capitală, în cadrul Școlii Gimnaziale „Ienăchiță Văcărescu”, în timpul alegerilor europarlamentare și locale din 2024. 

Patriarhul BOR a oferit iconiţe celor prezenţi în secţia de votare, marcând astfel importanța participării la procesul democratic.    

Pe 9 iunie, românii își aleg reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii cinci ani, iar în același timp au loc și alegerile locale. Secțiile de votare sunt deschise până la ora 22:00. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG