Liviu Dragnea pierde contestaţia la executare, dar câştigă o sesizare la CCR. Fostul lider social-democrat critică dispoziţiile Codului Penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, pe vremea când se judeca fondul dosarului „Angajărilor fictive”Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan

Completul de 5 judecători al Instanţei supreme a respins definitiv, luni, contestaţia la executare formulată de Liviu Dragnea, dar i-au admis fostului lider PSD o excepţie de neconstituţionalitate, pe care au trimis-o spre soluţionare CCR.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul condamnat Dragnea Nicolae Liviu împotriva sentinţei nr. 45 din data de 30 ianuarie 2020, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 11/1/2020.    Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2020”. 

Potrivit minutei, avocaţii lui Liviu Dragnea au invocat neconstituţionalitatea unui articol din codul de procedură penală, care prevede că o contestaţie împotriva executării hotărârii penale se poate face în mai multe cazuri, printre care şi acela în care „se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare”. Acesta este paragraful despre care avocaţii lui Liviu Dragnea spun că ar fi neconstituţional.

„Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor  art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală formulată de contestatorul Dragnea Nicolae Liviu în dosarul nr. 393/1/2020. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2020. Cu opinie separată, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor  art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală formulată de contestatorul Dragnea Nicolae Liviu în dosarul nr. 393/1/2020”, se arată în minuta ICCJ.

Liviu Dragnea a fost audiat luni prin videoconferinţă de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă avocaţii acestuia au reclamat faptul că, din cauza unor probleme tehnice, „nu prea s-a înţeles mare lucru” din ce a spus fostul preşedinte al PSD.

Nu s-a înţeles mare lucru din ce a spus Liviu Dragnea

Audierea a avut loc în cadrul unui proces în care fostul preşedinte al PSD solicită să fi eliberat din penitenciar, pe motiv că este deţinut nelegal în închisoare.

„Din păcate, ceea ce a spus domnul Liviu Dragnea s-a auzit foarte prost şi urmează să facă, probabil, o adresă către Înalta Curte pentru a remedia acest aspect. Din păcate, nu prea am înţeles mare lucru. În esenţă, asta a spus, că se află într-o detenţie nelegală”, a declarat avocata Flavia Teodosiu.

Liviu Dragnea a depus la începutul anului o contestaţie la executare, respinsă de instanţă pe 30 ianuarie, decizie care a fost atacată de fostul lider social democrat la Completul de cinci judecători de la Instanţa supremă.

În cererea depusă în instanţă, avocaţii susţin că Liviu Dragnea este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!