Liderul CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, urmărit penal în cazul elicopterului SMURD prăbuşit în lacul Siutghiol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii anticorupţie au declanşat urmărirea penală împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în cazul elicopterului SMURD, prăbuşit anul trecut în lacul Siutghiol. Aparatul fusese achiziţionat din fondurile autorităţilor locale. În acest nou dosar pe numele său, Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată.

În cursul anului 2011, arată procurorii, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin Nicuşor Constantinescu, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă, din judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria.

Potrivit anchetatorilor, contractul de achiziţie a fost atribuit ilegal. ”La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” şi „Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă şi în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită şi conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă) a elicopterului respectiv”, precizează DNA.

La 1 iulie 2013, Constantinescu a pus elicopterul achiziţionat din fonduri publice la dispoziţia firmei respective, care nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi achiziţionat elicopterul, schimbând astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv.

Prejudiciul estimat de procurori în acest dosar depăşeşte un milion de lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului.

Tragedia de pe lacul Siutghiol

În după-amiaza zilei de 15 decembrie 2014, elicopterul SMURD, cumpărat de CJ Constanţa, s-a părbuşit în Lacul Siutghiol, din staţiunea Mamaia.

Elicopterul abia încheiase o misiune. Venise de la Tulcea şi tocmai lăsase un pacient cu embolie pulmonară la Spitalul Judeţean Constanţa. Ulterior, aparatul de zbor s-a îndreptat către aeroportul Mihail Kogălniceanu pentru alimentare.

În ciuda amplei operaţiuni de salvare demarată, toţi cei patru membri ai echipajului au sfârşit în apele aproape îngheţate ale lacului, deşi doi membri ar fi supravieţuit impactului cu apa. O înregistrare făcută la scurt timp de la prăbuşire a surprins strigăte de ajutor şi eforturile primelor echipe de intervenţie ajunse la faţa locului.

Nicuşor Constantinescu l-a acuzat atunci pe secretarul de stat în MAI Raed Arafat că a schimbat destinaţia acestui elicopter.

”Din păcate, destinaţia acestui elicopter a fost schimbată de către domnul Arafat, care l-a preluat, i-a schimbat destinaţia contractului şi s-a întâmplat nenorocirea pe care aţi văzut-o ieri. Ăsta este adevărul pe care nu vrea nimeni să-l spună (...) Am refuzat să predau în 2013 acest elicopter structurilor Ministerului de Interne, domnului Arafat, fără să îşi asume cineva responsabilitatea schimbării destinaţiei. Eu, Nicuşor Constantinescu, nu pot, că s-a trezit domnul Arafat, să schimb destinaţia elicopterului, care este România-Bulgaria, care este configurat, pregătit (...) I-am spus: «domnule Arafat, domnule secretar de stat, dacă vrei semnează dumneata pe contract, anulează-l, semnează, răspunde în faţa lumii, ia aprobare de la Uniunea Europeană şi eu ţi-l dau”, susţinea preşedintele CJ Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort