Legea care măreşte pedepsele pentru traficul de droguri şi pentru consum, adoptată de Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor,  FOTO Inquam Photos / George Călin

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevedere majorarea pedepselor cu închisoarea pentru o serie de infracţiuni privind producerea şi distribuirea de droguri de risc, dar şi incriminarea deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în scop de consum propriu. Proiectul a fost votat în unanimitate, primind 294 de voturi „pentru”. Camera Deputaţilor este for decizional.

Mai exact, proiectul adoptat de Camera Deputaţilor a  prevede majorarea pedepselor cu închisoarea pentru cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, scrie Agerpres.

Initiaţiva legislativă, propusă de 66 de senatori şi deputaţi din toate partidele, modifică şi completează Legea nr.143/2000, precum şi Legea nr. 194/2011, în sensul redefinirii noţiunilor de "substanţe aflate sub control naţional" şi de "droguri", al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracţiunile prevăzute în cuprinsul celor două acte normative, precum şi al incriminării deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.

"Deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă", prevede un articol nou introdus care, practic, incriminează consumul de droguri de risc.

"Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi", prevede proiectul adoptat. În legea în vigoare se prevăd pedepse de la 2 la 7 ani.

De asemenea, potrivit textului adoptat, "introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi", faţă de pedeapsa de 3 la 10 ani, cum este în prezent.

Dacă faptele privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, mai stabileşte proiectul. În prezent, pedeapsa în acest caz este este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Dacă faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, faţă de închisoarea de la 10 la 20 de ani, cum este în prezent.

De asemenea, "fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă". În legea în vigoare, pedeapsa cu închisoare în acest caz este de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

"Bunurile şi mijloacele folosite la fabricarea ilicită a drogurilor pot fi folosite în scop didactic, prin punerea lor la dispoziţia unităţilor de pregătire a organelor de aplicare a legii sau prin folosirea lor în campanii de conştientizare a riscurilor asociate consumului de droguri", se mai prevede în proiectul adoptat.

Totodată, a fost majorată pedeapsa în cazul efectuării fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi de operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să se prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, pedeapsa cu închisoarea va fi de la 1 la 5 ani, faţă de 3 luni - 2 ani sau amendă, cum este reglementarea actuală.

"Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă", mai stabileşte proiectul. În prezent, pedepsele sunt de la unul la 5 ani.

Şi în cazul publicităţii făcute oricăror produse "pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive" a fost mărită pedeapsa cu închisoare între un an şi 5 ani, faţă de o lună până la un an sau amendă, cum este în prezent.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online