Le-au furat casele şi i-au abandonat prin Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase persoane în vârstă au căzut victime ale unei reţele care i-a lăsat fără un acoperiş deasupra capului. Peste o sută de jandarmi au descins ieri în mai multe localităţi din Prahova de unde au ridicat 18 persoane. Suspecţii susţin că n-au auzit niciodată de victime. 

George Dragu (58 de ani), a fost descoperit în Spania, abandonat, fără acte şi cu mandibula ruptă. Era aproape desfigurat. A fost dus la un spital şi apoi trimis în România.

„Am fost anunţat de poliţişti că fratele meu a fost găsit în Spania. Am încercat să aflu mai multe, dar nu îşi aminteşte nimic. Locuia singur într-un apartament cu două camere. Acum nu mai putem intra şi cred că cineva i-a vândut casa", a povestit Florea Dragu, fratele bătrânului. George Dragu este una dintre cele şase victime ale unei reţele care păcălea oameni în vârstă şi cu probleme psihice, îi lăsa fără case, iar apoi îi scotea din ţară şi îi abandona.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au destructurat reţeaua care se ocupa cu înşelăciuni imobiliare. Ei au descins, ieri, în zece locaţii din Ploieşti, Plopeni, Ariceşti şi Stoieneşti şi au ridicat de la domiciliu 18 suspecţi. Anchetatorii au pus sechestru pe două autoturisme de lux şi pe o sumă de bani.

„Nu ştiu nimic"

Procurorii i-au audiat ieri pe cei acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals, uz de fals şi constituirea unui grup infracţional. Toţi îşi susţin nevinovăţia. „Am o agenţie imobiliară, dar nu ştiu nimic de niciun bătrîn păcălit. Sunt nevinovat", ne-a declarat Victor Cristea, unul dintre cei reţinuţi de procurori.

Gheorghe Raj este un alt suspect care a fost ridicat ieri de mascaţi din casa sa. „Am cumpărat o casă acum două săptămâni şi am dat 14.000 de euro, dar proprietara spune că nu i-am dat toţi banii. Nu am nicio legătură cu nici o reţea", a explicat Raj.

Potrivit anchetatorilor, însă, suspecţii aveau o strategie bine pusă la punct. Le câştigau încrederea bătrânilor, iar apoi le spuneau că au nevoie de un martor la notariat. Acolo, vârstnicii, mulţi cu probleme de vedere, erau puşi să semneze procuri prin care care suspecţii erau delegaţi să le vândă casele sau chiar contracte de vânzare-cumpărare.

Prejudiciu de 300.000 de euro

Procurorii spun că au date concrete care îi incriminează pe cei 18 membri au reţelei. Au stabilit un prejudiciu de 300.000 de euro şi cel puţin şase apartamente şi case vândute ilegal.

„Alegeau persoane vârstnice, fără rude apropiate, cu discernământ diminuat. Vânzarea imobilelor se făcea folosindu-se documente false, de cele mai multe ori. Victimele erau duse în state din Europa de Vest şi abandonate fără documente şi fără bani. Încă avem dată dispărută o victimă", ne-a declarat Ionuţ Botnaru, procuror-şef DIICOT Ploieşti. Cei 18 au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Mai multe pentru tine:
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil