Laura Codruţa Kovesi, despre acuzaţiile lansate de Ghiţă: Nu comentez declaraţiile unui inculpat fugar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruţa Kovesi

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a făcut unele precizări despre acuzaţiile lansate de Sebastian Ghiţă la adresa sa. Ea a spus că aceste acuzaţii se înscriu într-o campanie de denigrare a DNA.

Întrebată despre acuzaţiile lansate de Sebastian Ghiţă la adresa sa, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat să comenteze. Ea a precizat că au fost mai multe atacuri la adresa DNA în ultima vreme.

„Nu comentez declaraţiile unui inculpat fugar, care are mai multe dosare penale. Nu doresc să intru în dialog cu acesta. În ceea ce priveşte atacurile la sistemul de justiţie, sunt atacuri ale unor inculpaţi, trimişi în judecată de DNA. Aceste atacuri au continuat. Doar la sfârşitul anul trecut am făcut 14 sesizări cu privire la afirmaţii denigratoare. Am reluat dialogul cu CSM. Am făcut o nouă sesizare la CSM. Am trimis şi în atenţia procurorului general şi a ministrului Justiţiei“, a declarat Kovesi.

„Am dispus măsura controlului judiciar şi a supravegherii operative, pe baza informaţiilor din dosar. Toate aceste măsuri trebuiau aduse la îndeplinire de Ministerul de Interne. Cum a reuşit să dispară Sebastian Ghiţă trebuie să răspundă Ministerul de Interne“, a mai spus şefa DNA.

Întrebată dacă DNA avea indicii că Sebastian Ghiţă urmă să fugă din ţară, Kovesi a răspuns: „Noi ne-am luat măsuri de precauţie, din această perspectivă nu aveam indicii concrete. Este o măsură pe care procurorul de caz a dispus o pe bază informaţiilor pe care le avea în dosar.   Solicitarea pe care am făcut-o pentru mandatul european de arestare intră în procedura obişnuită în astfel de situaţii“.

De asemenea, întrebată dacă Sebastian Ghiţă a avut vreo implicare în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, Kovesi a spus: „De aceste aspecte s-au ocupat Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne, vă rog să întrebaţi acolo”.

Ministrul Justiţiei i-a invitat luni la discuţii pe procurorul general Augustin Lazăr, pe şefii DNA şi DIICOT, Codruţa Kovesi şi Daniel Horodniceanu, pe şeful Registrului Comerţului, pe şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pe directorii spitalelor penitenciar.

„A fost o discuţie despre bugetul DNA, despre resursele umane de care avem nevoie“, a spus Kovesi.

Augustin Lazăr şi Laura Codruţa Kovesi, împotriva unei legi a graţierii şi amnistiei

Laura Codruţa Kovesi s-a declarat împotriva unei legi a graţierii şi amnistiei, poziţie susţinută şi de procurorul general, Augustin Lazăr.

Kovesi a afirmat că nu este de acord ca o lege a graţierii şi amnistiei să vizeze „infracţiuni de competenţă DNA“.

Şefa DNA s-a pronunţat şi împotriva unei noi iniţiative legislative privind răspunderea magistraţilor, având în vedere că există deja o lege în acest sens care se aplică şi este în concordanţă cu legislaţia europeană.

La rândul său, procurorul general, Augustin Lazăr, a afirmat că „nu este necesară nicio lege a graţierii şi amnistiei“. „Noi trebuie să combatem criminalitatea, corupţia şi să recuperăm bunurile însuşite de infractori“, a subliniat Augustin Lazăr.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, procurorul general a explicat că există un text declarat neconstituţional legat de raporturile comerciale  şi este de acord că „acea chestiune a raporturilor comerciale trebuie lămurită“ şi acest lucru poate fi făcut „cu uşurinţă“.

„În rest textul legii e foarte bun, e inspirat de legislaţia franceză, legislaţia e clară şi jurisprudenţa e clară“, a subliniat Lazăr.

Urmărire penală în cazul denunţului făcut de nora lui Măgureanu

Codruţa Kovesi, a declarat, răspunzând unei întrebări privind denunţul făcut anul trecut de fosta noră a lui Virgil Măgureanu care vizează mai multe persoane, printre care şi fostul prefect al judeţului Teleorman Carmen Dan, în prezent ministru de Interne, că a fost începută urmărirea penală in rem, nicio persoană neavând în prezent calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar.

„A fost înregistrat ca dosar penal, s-a început urmărirea penală in rem, adică faţă de fapte, în prezent nu are calitatea de suspect sau de inculpat în acest dosar nicio persoană”, a spus Laura Codruţa Kovesi.

În 14 martie 2016, Alina Petre a fost la DNA şi a făcut, alături de omul de afaceri Florin Mihai Ghiulbenghian, mai multe denunţuri care îi vizează pe fostul ei socru, Virgil Măgureanu, Carmen Daniela Dan, în calitate de prefect al judeţului Teleorman, Crin Antonescu, în calitate de fost preşedinte interimar al României, eurodeputat Adina Vălean, soţia lui Crin Antonescu, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, oamenii de afaceri Elan Schwartzenberg şi Dragoş Dobrescu, Vasile Cimpoeru, primarul oraşului Bragadiru, şi magistraţii Gheorghe Mihai, prim-procuror al Parchetului Tribunalului Ilfov, şi Elena Brânduşa Gheorghe, judecător la Tribunalul Bucureşti.
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor