Laserul de la Măgurele, declarat de Guvern obiectiv special de interes naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Laserul de la Măgurele, Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), a fost inclus de Guvern pe lista instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

"În prezent, lista instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate de Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de la bugetul de stat, capitolul 'Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare', cuprinde un număr de 30 de poziţii, selectate în urma evaluării pe baza metodologiei şi criteriilor stabilite prin ordin de ministru. Acestora li se adaugă, începând de astăzi, 27 mai 2020, Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), administrată de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară 'Horia Hulubei' (IFIN-HH) Bucureşti, institut aflat în coordonarea Ministerul Educaţiei si Cercetării", a anunţat ministerul într-un comunicat.

Instalaţiile şi obiectivele speciale de interes naţional sunt structuri de cercetare-dezvoltare, fără personalitate juridică, ce funcţionează în cadrul unei unităţi de cercetare-dezvoltare cu personalitate juridică, acestea asigurând sprijinul ştiinţific şi tehnologic pentru unul sau mai multe domenii din Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, dar şi suport logistic pentru cooperări internaţionale.

"Având în vedere criteriile de evaluare aplicate, s-a constatat că Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) a atins un nivel de maturitate tehnică şi funcţională, laserul fiind în parametrii proiectaţi, are un rol de suport major pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în domenii strategice, asigurând, totodată, suportul ştiinţific, tehnic şi logistic pentru cooperări internaţionale, inclusiv în diverse programe de infrastructuri pentru cercetare la care România este parte", precizează ministerul.

La această dată, România dispune de cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume în domeniul laserelor de mare putere. În cadrul acesteia, au fost recepţionate şi sunt date în exploatare: clădirile speciale şi sistemul geotermal care asigură condiţiile de mediu necesare funcţionării aparaturii ştiinţifice, sistemul de lasere de mare putere cu două braţe de 10 PW, două braţe de 1 PW, două braţe de 100 TW, laboratorul de ţinte pentru interacţia laser cu materia, laboratorul optic, precum şi toate ansamblurile experimentale prevăzute de proiectele tehnice ale experimentelor, aprobate de Comitetul Ştiinţific Internaţional al ELI-NP.

"Pe lângă confirmarea funcţionalităţii şi livrarea parametrilor proiectaţi pentru Sistemul Laser de Mare Putere, au fost realizate şi primele experimente cu acesta la braţele de putere mai mică, ceea ce reprezintă o premieră mondială. Este absolut necesară susţinerea operării acestui sistem pentru demararea experimentelor preconizate în această perioadă, având în vedere că până la şfârşitul anului 2020, urmează să fie montate şi camerele de interacţie necesare operării laserului la puterea maximă", mai arată Ministerul Educaţiei si Cercetării.

Accesul la utilizarea acestei infrastructuri este asigurat nu numai cercetătorilor din unităţile de cercetare-dezvoltare de drept public, ci şi cercetătorilor şi utilizatorilor din unităţi de cercetare-dezvoltare de drept privat şi agenţilor economici.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul