Interviu Kovesi, interviu pentru Euronews:  „Atacuri incredibile“ încearcă să abată România de la lupta împotriva corupţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modificările propuse de Comisia parlamentară specială vor avea „un impact negativ grav asupra independenţei justiţiei“ şi vor trece activităţile procurorilor „sub control politic“, atrage atenţia procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu acordat postului Euronews.

Laura Kovesi îi atacă pe cei care vor să-i deraieze eforturile, scrie Euronews, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie denunţând „atacurile de necrezut“ la încercările de a scăpa ţara de corupţie, potrivit news.ro. 

Ea a declarat pentru Euronews că politicieni şi oameni de afaceri ripostează unei campanii menite să cureţe de corupţie una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană.

Aceste eforturi au loc în contextul în care parlamentarii dezbat un proiect de lege care ar putea să plaseze sistemul judiciar sub control politic. Acest plan a declanşat proteste de stradă şi a fost criticat de magistraţi şi de preşedintele român Klaus Iohannis.

„Dacă va fi adoptat prin vot, va avea un impact negativ grav asupra independenţei justiţiei şi va conduce la controlul politic al activităţii procurorilor. Va conduce la subordonarea politică a procurorilor şi ar putea să obstrucţioneze grav lupta anticorupţie”, avertizează ea.

„Independenţa justiţiei nu este un privilegiu făcut magistraţilor - ea este principiul fundamental într-o societate democratică. Numai o justiţie independentă ca sistem poate să asigure un proces corect, numai o justiţie independentă poate aplica legile în mod egal tuturor”, insistă ea.

DNA precizează că începând din 2013 şi până în prezent a trimis 68 de oficiali în judecată în dosare de corupţie - inclusiv un premier, doi vicepremieri, 11 miniştri şi 39 de parlamentari, iar Kovesi insistă asupra faptului că un sistem judiciar independent a fost cheia condamnării a aproape jumătate dintre aceşti oficiali.

„Anchetele DNA au fost primite cu multă speranţă şi încredere de către societatea noastră. Ele au mobilizat un întreg sistem alcătuit din politicieni şi oameni de afaceri care se simt ameninţaţi şi care sunt interesaţi să-şi menţină controlul asupra resurselor publice. 

De aceea, întregul sistem judiciar a fost supus unor atacuri de necrezut, de la ştiri false la angajarea unor companii specializate în intimidare şi hărţuire”, denunţă ea.

Guvernul român nu a răspuns solicitării Euronews de a comenta aceste declaraţii, precizează postul paneuropean de televiziune cu sediul la Lyon.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată