Klaus Iohannis află pe 30 septembrie dacă se va judeca recursul ANI în dosarul în care este acuzat de incompatibilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul la alegerile prezidenţiale 2014 Klaus Iohannis va afla pe 30 septembrie dacă judecătorii de la Curtea Supremă vor merge mai departe cu procesul prin care inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate vor să dovedească că acesta a fost în stare de incompatibilitate. Asta după ce magistraţii au hotărât să decidă la sfârşitul lunii dacă cererea de recurs a ANI este admisibilă sau nu.

UPDATE Magistraţii Curţii Supreme au hotărât joi să ia o decizie pe cererea de recurs a inspectorilor de la Agenţia Naţională de Integritate marţi pe 30 septembrie. 

Primarul Sibiului Klaus Iohannis a câştigat, în septembrie 2013, procesul cu ANI la Curtea de Apel Alba Iulia, însă inspectorii de integritate au făcut recurs.

Ca atare, Curtea Supremă urmează să decidă marţi dacă este admisibil acest recurs şi dacă se reia judecata pe acuzaţiile de incompatibilitate. 

Dosar deschis în aprilie 2013

În 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. 

Anul trecut, la 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că Iohannis, în calitate de primar al Sibiului, s-a aflat în situaţia de incompatibilitate.

Ulterior, preşedintele ANI, Horia Georgescu, a trimis conducerii ÎCCJ o cerere prin care a cerut instanţei să stabilească un prim termen pentru judecarea urgentă a 33 de dosare, inclusiv a celui în care Iohannis este acuzat de incompatibilitate.

Iohannis, încrezător că nu va pierde procesul cu ANI

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, declara în luna iunie că va renunţa la funcţia de primar al Sibiului în situaţia în care va pierde procesul de incompatibilitate cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), însă este încrezător că nu va ajunge în această situaţie.

„Nu consider că voi pierde procesul, iar dacă va fi situaţia atunci vom discuta. Nu o să fiu eu cel care se cramponează de o funcţie publică. Dacă vreo instanţă constată că sunt incompatibil evident că voi renunţa la funcţia publică“, a declarat Iohannis atunci.

O altă acuzaţie de incompatibilitate

În august 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul General pentru un presupus conflict de interese în materie administrativă şi penală săvârşit  de către Klaus Iohannis, primarul oraşului Sibiu şi prim-vicepreşedinte al PNL.

ANI susţinea atunci că Iohannis a semnat în 2010 în calitate de primar un contract cu o companie deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România, unde acesta era şi preşedinte.


Pe aceeaşi temă:

Încă o zi cu emoţii pentru candidaţii la prezidenţiale

Uite neamţul, nu e neamţul: schimbare Iohannis cu Meleşcanu?

EXCLUSIV Klaus Iohannis. Secretele neamţului care vrea să fie preşedintele României

Iohannis: Dacă vreo instanţă constată că sunt incompatibil, voi renunţa la funcţia de primar al Sibiului

Iohannis a câştigat procesul cu ANI. Sentinţa nu este definitivă

UPDATE Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul General pentru un presupus conflict de interese săvârşit de Klaus Iohannis, primarul Sibiului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne