Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu acuză presiuni din partea Preşedinţiei. Palatul Cotroceni: A fost o discuţie teoretică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, despre care presa a scris că are un mandat invalid la Curtea Constituţională, a declarat că se încearcă crearea unei stări de presiune din partea Palatului Cotroceni. În replică, Administraţia Prezidenţială a catalogat discuţia purtată de consilierul juridic al preşedintelui Iohannis, Simina Tănăsescu, cu judecătorul Petre Lăzăroiu drept una pur teoretică.

Judecătorul Curţii Constituţionale a României, Petre Lăzăroiu, cel despre care presa a scris că are un mandat invalid în cadrul Curţii, a declarat publicaţiei DCNews că a avut o întrevedere cu consilierul juridic al preşedintelui Iohannis, prof. Simina Tănăsescu, care l-ar fi lăsat să înţeleagă că preşedintele intenţionează emiterea unui decret de invalidare a mandatului acestuia.

„Ieri, 14 iunie, orele 14:30 - 15:00, am avut o întâlnire cu consilierul prezidenţial pe probleme juridice, doamna Simina Tănăsescu, la cererea acesteia, nu la cererea mea. Printre altele, mi-a spus că are o sarcină ingrată şi, când am ajuns în birou la dânsa, mi-a arătat pe o hârtie, care a circulat acum ceva vreme de la fundaţia VeDem Just care cerea, nici mai mult, nici mai puţin, preşedintelui CCR să pună în discuţie mandatul meu. I-am spus că este o aberaţie, dar dumneaei mi-a zis că preşedintelui i se cere un decret de revocare a mea din funcţie. I-am spus că preşedintele nu are această prerogativă, pentru că revocarea se face doar de către plenul CCR. Mi-a răspuns: `Da, aşa este, numai că dacă noi nu dăm curs şi preşedintele nu emite decretul, asociaţia ne va da în judecată, iar dacă-l emitem, ne vei da tu în judecată`. Zic: `Evident că o să vă dau în judecată`. Nu ştiu dacă doamna profesor a vorbit în nume personal sau în numele preşedintelui, dar, după felul în care am fost anunţat, după felul în care s-a purtat discuţia, cred că se intenţionează emiterea unui decret, chiar dacă este fără valoare juridică, de revocare a mea. Repet, preşedintele nu are posibilitatea legală de a da acest decret. 

Problema nu ar fi atât a mea, cât a CCR. Dacă se dă un astfel de decret şi eu îl voi contesta, fireşte, până se pronunţă justiţia, preşedintele poate spune: Nu o revoc pe doamna Kovesi, întâi trebuie să mă lămuresc cum e cu mandatul lui Lăzăroiu.

Textul care mi-a permis să fiu numit pentru un mandat întreg este în vigoare. Ideea de bază este că se vrea neapărat să fie creată o presiune”, a declarat judecătorul Petre Lăzăroiu.

În legătură cu afirmaţiile făcute de judecătorul Curţii Constituţionale domnul Petre Lăzăroiu, Administraţia Prezidenţială a caracterizat speculaţiile cu privire la presiunile exercitate asupra judecătorului Lăzăroiu ca fiind complet neadevărate şi nefondate.

„Consilierul prezidenţial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie a.c., cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti pentru a-i înmâna acestuia două cărţi de specialitate pe zona dreptului financiar. Menţionăm că în aceste zile consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă tocmai pentru că desfăşoară activităţi didactice. În acest context, a avut loc o discuţie pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just, o discuţie tehnică, între doi profesionişti de drept constituţional, care nu a implicat în niciun fel instituţia Preşedintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate şi nefondate orice fel de speculaţii sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a declarat cu privire la acest incident că judecătorul Petre Lăzăroiu i-a relatat întrevederea cu consilierul prezidenţial şi ce anume a conţinut această întâlnire. Preşedintele CCR a declarat însă că „nu comenteză întâlnirea”, adăugând că „o respect pe doamna Tănăsescu şi nu ştiu ce resorturi au determinat-o”.

Referitor la un eventual decret pe care l-ar putea emite preşedintele Iohannis, Valer Dorneanu a afirmat că un judecător CCR nu poate fi demis prin această procedură.

”Dacă văd decretul îl voi putea comenta. Nu cred că cineva se poate gândi la aşa ceva. Un judecător constituţional poate fi revocat doar în două mari cazuri: 1. Dacă a săvârşit o faptă penală şi atunci aici avem text de lege sau dacă a săvârşit diferite fapte disciplinare şi atunci doar plenul Curţii Constituţionale poate decide”, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, citat de publicaţia ştiripesurse.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani