Judecătoarea Curţii Constituţionale, Aspazia Cojocaru este păzită 24 din 24

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii care derulează ancheta privind ameninţările la adresa judecătoarei Curţii Constituţionale (CC), Aspazia Cojocaru au cerut protecţie specială pentru aceasta..

Astfel, judecătoarea CC este păzită 24 de ore din 24 în urma plângerii depusă de aceasta la Parchet, în care susţinea că a fost ameninţată cu moartea.

În acest caz au fost audiate mai multe persoane, iar trei au fost puse sub acuzare. Este vorba de un deţinut din Giurgiu care, din primele cercetări, pare că a trimis mesajul de ameninţare, dar şi doi poliţişti care ar fi accesat ilegal baza de date după numele Aspaziei Cojocaru. Oamenii legii însă vor fi scoşi de sub urmărirea penală după ce s-a stabilit că unul dintre ei a primit ordin de la şeful Poliţiei Române să acceseze baza de date după numele judecătoarei, iar cel de-al doilea a accesat-o din curiozitate.


Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții