Jean Pădureanu a murit. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa suferea de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, cel mai longeviv conducător de club din fotbalul românesc, supranumit ”Lordul”, a murit joi noapte, la vârsta de 80 de ani.

„Jean Pădureau a decedat în jurul orei 24:00, la Compartimentul de Îngrijiri Paleative de la Oncologie, unde era internat. Starea sa era foarte gravă”, a mai spus Mihaela Mastan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Bistriţa

„Cu adâncă durere în suflet anunţăm trecerea spre veşnicie în noaptea de 29 decembrie 2016, ora 24:00, a celui care ne-a fost frate şi unchi, Jean Pădureanu!. Pentru toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit ca om şi susţinător al fotbalului bistriţean şi românesc, care doresc să îşi ia rămas bun de la el, anunţăm că trupul neînsufleţit va fi depus astăzi, 30 decembrie 2016, începând cu ora 14:00, la Capela Cimitirului Evanghelic din Bistriţa”, transmite familia celui mai longeviv preşedinte de club din istoria fotbalului românesc.

În ultima vreme, Pădureanu a fost internat la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Bistriţa, el suferind de un cancer generalizat, care s-a adăugat altor boli pe care le-a purtat pe picioare de-a lungul vremii: diabet, probleme cardiace, Alzheimer.

Recent, i-a fost detectat un cancer la ficat, iar boala s-a extins într-o metastază, era hrănit doar prin perfuzii, reuşea numai să bea apă, iar comunicarea cu cei din jur a devenit aproape imposibilă.

Lui Pădureanu i s-a administrat în mod constant morfină pentru a-i mai atenua din dureri şi avea rare momente în care îi recunoştea totuşi pe cei din familie.

Jean Pădureanu s-a născut la 22 martie 1936 şi a fost cel mai longeviv conducător de club din România. Întreaga sa activitate în fotbal este legată de numele a două cluburi, Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa. A fost considerat unul dintre fondatorii "Cooperativei", un sistem de aranjare a meciurilor în prima divizie fotbalistică, prin care erau stabilite echipele care retrogradau, dar şi unele dintre cele de la vârful ierarhiei.

Pădureanu a început fotbalul la Universitatea Craiova în 1950, unde a evoluat pe postul de fundaş dreapta, iar din 1958 a fost angajat doar la Gloria Bistriţa, până în 2013. După încheierea activităţii de fotbalist a fost numit, în 1964 în funcţia de vicepreşedinte al grupării bistriţene, în perioada 1995-2015 fiind preşedintele clubului. 

În lumea fotbalului a fost numit "Lordul" sau "Tata Jean", fiind considerat unul dintre fondatorii "Cooperativei" şi acuzat în mai multe rânduri în organizarea unor meciuri trucate, fără a putea fi dovedite vreodată. 

În 2013 s-a retras din activitate, devenind preşedinte de onoare al clubului Gloria Bistriţa, în semn de respect pentru activitatea sa numele stadionului din Bistriţa devenind "Jean Pădureanu". 

La 4 martie 2014 a fost condamnat la 3 ani şi patru luni de închisoare în "Dosarul Transferurilor", fiind găsit vinovat de către instanţă pentru declararea unor sume mai mici în cazul transferurilor fotbaliştilor Ionel Ganea şi Lucian Sânmărtean la cluburile VfB Stuttgart, respectiv Panathinaikos Atena. A fost eliberat condiţionat după un an şi trei luni, în perioada detenţiei fiind grav bolnav. 

Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a încetat din viaţă vineri noaptea, la vârsta de 80 de ani, scrie Timp Online.

În ultima vreme, Pădureanu a fost internat la Secţia de Oncologie al Spitalului Judeţean Bistriţa, el suferind de un cancer generalizat, care s-a adăugat altor boli pe care le-a purtat pe picioare de-a lungul vremii: diabet, probleme cardiace, Alzheimer.

Recent, i-a fost detectat recent un cancer la ficat, iar boala s-a extins într-o metastază, era hrănit doar prin perfuzii, reuşea numai să bea apă, iar comunicarea cu cei din jur a devenit aproape imposibilă.

Lui Pădureanu i s-a administrat în mod constant morfină pentru a-i mai atenua din dureri şi avea rare momente în care îi recunoştea totuşi pe cei din familie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG