Jandarmeria a refuzat iniţial să trimită Poliţiei oameni pentru căutarea Alexandrei: „Nu e refuz, e redirecţionare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul MAI în cazul intervenţiei pentru căutarea Alexandrei Măceşanu, obţinut în exclusivitate de Digi24, arată că Jandarmeria a refuzat iniţial să trimită luptători de la Brigada Mobilă pentru a sprijini ancheta.

În raport se precizează că ofiţerul care coordona acţiunea din noaptea percheziţiei de la casa lui Gheorghe Dincă a cerut comandandului Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova 20 de jandarmi în sprijin. Comandantul a refuzat, motivând că are oamenii ocupaţi cu alte misiuni.

Poliţistul avea de acoperit cu forţe trei adrese în care se intra simultan pentru percheziţii, la ora 6:00. A obţinut sprijin în cele din urmă de la jandarmi, dar au fost trimişi numai 10 jandarmi, de la Inspectoratul din Slatina, relatează Digi 24.

„De asemenea, poliţistul a dispus şefului SAS să-i pună la dispoziţie 2 grupe a câte 7 oameni pentru percheziţiile ce urmau a fi efectuate. Totodată, a luat legătura telefonic cu adjunctul şefului Grupării Mobile Jandarmi Craiova, colonelul B, solicitându-i să fie sprijinit cu 20 de jandarmi, însă acesta a refuzat, spunând că are oamenii în dispozitiv. Ulterior, comandantul IJJ Olt, domnul colonel D. a pus la dispoziţie 10 jandarmi în sprijin pentru efectuarea percheziţiilor domiciliare, aceştia prezentându-se la ora 5:30 la sediul Poliţiei Municipiului Caracal” - scrie în raportul Poliţiei referitor la discuţia care a avut loc în jurul orei 1:00 noaptea între adjunctul şefului IPJ Olt Alexe Nicolae şi  adjunctul şefului Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, colonelul Botan.

Într-o intervenţie la Digi24, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a precizat că este vorba despre o „neînţelegere” şi că acel „refuz” al comandantului de la Craiova este de fapt o solicitare a acestuia de a se adresa unităţii competente, adică Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, care are un detaşament de ordine publică chiar la Caracal.  El a mai spus că instituţia în numele căreia vorbeşte nu are deschisă o anchetă internă ca urmare a raportului MAI, pentru că în acest caz a fost vorba doar de o chestiune de competenţă teritorială. 

„Acel refuz pe care îl menţionaţi dumneavoastră este, de fapt, o solicitare a comandantului grupării de a se adresa unităţii competente, respectiv Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, care are un detaşament de ordine publică chiar în zona respectivă, în oraşul Caracal. Nu este vorba despre un refuz. Este vorba doar de o redirecţionare a solicitării către cei competenţi să acţioneze acolo.  Jandarmii au participat la acea activitate din acea dimineaţă, cu menţiunea că au fost efective de la Inspectoratul de Jandarmi Olt, care are un detaşament chiar acolo în zonă”, a explicat Georgian Enache. 

Te-ar putea interesa şi:

Erorile prin care dispecerii Poliţiei i-au pecetluit soarta Alexandrei

Un criminalist a constatat că aplicaţia de localizare a apelurilor de urgenţă are deficienţe grave. Cum a reacţionat şeful Centrului Operaţional

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort