Iunie 1941: În linia întâi, cu Quintus şi Djuvara
0Cei doi seniori incontestabili ai vieţii publice româneşti, Mircea Ionescu Quintus şi Neagu Djuvara, au amintiri tulburătoare de pe front, acolo unde, nu o dată, moartea i-a privit drept în ochi. Ceva sau Cineva nevăzut i-a ferit însă din calea gloanţelor, dar şi, mai târziu, din calea secerătorilor de vieţi din temniţele comuniste.
Mircea Ionescu Quintus şi Neagu Djuvara povestesc în rândurile de mai jos experienţele lor de pe Frontul de est, descriind cu onestitate atât actele de curaj, cât şi înfrângerile suferite de români în campania de recâştigare a teritoriilor ocupate de sovietici.
George Rădulescu: În tinereţea dumneavoastră, Armata era alta decât cea de acum?
Mircea Ionescu Quintus: Sigur că da. Am făcut toate campaniile, am ajuns până la Cotul Donului şi apoi până înspre Munţii Tatra. Le-am făcut pe toate cu decoraţii. Mulţumit în sufletul meu că mi-am făcut datoria, în ’45 am reluat activitatea politică, atunci considerându-mă tot mobilizat. În aceşti şapte ani nu ştiu ce s-a întâmplat în ţară.
Cum l-aţi perceput pe Ion Antonescu? Aţi luptat sub comanda lui...
Eu am executat ordinul de a trece Prutul! La ordinul lui. Am avut pentru el, ca orice român, un respect. L-am văzut că este militar şi că nu poate să fie om politic. Eram de serviciu la comandamentul Corpului 5 Armată – pentru că eram un bun şahist, iar comandantul Corpului era un mare amator de şah şi m-a adus acolo ca să aibă cu cine juca. Era în ziua de Paşti şi atunci a apărut mareşalul Antonescu cu toată suita. Eram în cămaşă. Am luat repede vestonul, a intrat năvălios, a întrebat unde e comandantul şi am spus că va veni imediat: „Să trăiţi, sunt cutăriţă!”. Şi spune: „Care e situaţia pe front?” Era dezastruoasă. Şi am spus: „Domnule mareşal, sunt probleme...” În momentul acela, colegi din spatele lui îmi făceau semn şi mi-am dat seama că era în necunoştinţă de cauză. Mi-a spus: „Ce eşti tu în viaţă?”. „Sunt avocat”, i-am răspuns. Şi, cum a venit generalul, i-a zis să mă trimită pe front, să văd care este adevărul. Adevărul era cel pe care l-am zis eu. Frontul picase, iar generalul m-a trimis pe front.
Neagu Djuvara: „Am plecat cu entuziasm la război”
George Rădulescu: Unde aţi făcut armata, domnule profesor?
Neagu Djuvara: Eu am făcut războiul pe Frontul de est cu Regimentul 6 „Mihai Viteazul”. Am socotit că în Basarabia şi într-o bucată din Transnistria am făcut 750 de kilometri pe jos.
Cum aţi descrie profilul psihologic al soldatului român, aşa cum l-aţi cunoscut pe front?
Foarte bun, săracul... Nu era numai ascultător... Românul nu este războinic, nu e cel care vrea să plece la război. Mi-aduc aminte de momentele când mărşăluiam prin Basarabia şi Transnistria... Ştii ce cântam? Printre altele,„Şapte mere-ntr-o basma / Ş-am plecat la Moscova / La-la-la-la!“. Sau alt cântec: „Ţara noastră românească / Nu va rămânea Regat / Ea va fi Împărăţie / Şi Mihai va fi-mpărat!“. Cu asta am plecat noi la război. Şi cu nişte tunuleţe fabricate în 1876... Sunt nişte discrepanţe în istoria noastră care sunt absolut extraordinare. Să ştii că băieţii noştri, mai întâi intelectualii (nu ştiu cum a fost cu cei de la ţară, poate că acolo era mai vag), au plecat cu entuziasm la război, ca să ştergem ruşinea din anul precedent, când am cedat o provincie întreagă fără să tragem un foc de puşcă.
Vezi imagini şi citeşte interviul integral pe site-ul revistei "Historia".